Emilia Clarke face dezvăluiri despre întâlnirea amuzantă cu Brad Pitt

Serialul Game of Thrones a ajuns la final, așa cum bine știi, însă acest lucru nu ne împiedică să vorbim în continuare despre acțiunile din ultimul sezon sau despre protagoniștii săi.

Dacă în serial Jon Snow și Arya Stark s-au dovedit a fi personaje ce au avut parte de un final relativ fericit, tot despre Daenerys Targaryen, rol interpretat de Emilia Clarke, am vorbit mai mult.

Emilia Clarke ne fascinează în continuare și dovada o reprezintă cele mai recente interviuri acordate de ea, dar și momentele amuzante despre care a vorbit. Cel mai recent interviu ne-a dat ocazia să citim despre întâlnirea ciudată, dar amuzantă, cu Brad Pitt.


„Eram la o gală unde fusesem rugată să scot ceva la licitație', a dezvăluit Clarke pentru The Hollywood Reporter. „Nici nu știam ce aș putea pune la licitație. Mă gândeam la ceva de genul ‘Vino ca să vezi cu mine episodul tău favorit din Game of Thrones și o să mâncăm o inimă de cal sau ceva similar'.

„Nu m-am gândit serios la asta până când nu am ajuns acolo și eram într-o cameră în care se mai aflau aproape toate celebritățile de pe planeta asta. Am crezut că urma să fie o licitație privată unde nu vor spune cu voce tare ce se scoate la licitație, însă a trebuit să mă ridic și să anunț cu voce tare'.


Actrița a continuat, explicând: „Brusc, s-a făcut liniște completă și am crezut că o să mor de rușine. Apoi unul dintre prietenii mei a ridicat paleta, licitând. Apoi au urmat mai multe, iar unul dintre acei oameni a fost Brad Pitt. A fost cea mai ridicolă experiență din viața mea'.

Citește și:
Emilia Clarke a studiat discursurile lui Hitler pentru ACEA scenă epică din finala Game of Thrones

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people