Emilia Clarke a studiat discursurile lui Hitler pentru ACEA scenă epică din finala Game of Thrones

Actrița Emilia Clarke s-a pregătit intens pentru una dintre cele mai importante scene din finala serialului fenomen Game of Thrones.

Emilia Clarke a studiat discursurile lui Hitler pentru ACEA scenă epică din finala Game of Thrones

Așa cum probabil fanii serialului Game of Thrones au anticipat, este vorba despre scena de la începutul episodului final, în care personajul interpretat de Clarke, Daenerys Targaryen, se adresează armatei sale, atât în limba engleză cât și în dialectul creat special pentru acest serial.

Pentru a se pregăti de această scenă Clarke a dezvăluit că a studiat numeroase clipuri cu dictatori care vorbeau în alte limbi decât engleză.

„Pentru toate aceste discursuri în limbi inventate, am studiat numeroase videouri – acum pare amuzant – ale unor dictatori și lideri puternici care vorbeau în alte limbi decât engleză pentru a vedea dacă pot înțelege ce zic, chiar dacă nu cunosc limba”, a povestit ea într-un interviu acordat publicației Variety. „Și poți! Poți cu siguranță înțelege ce spune Hitler, toți acești oratori care vorbesc în limbi străine”.

Clarke a dezvăluit că a avut mari emoții înainte de filmarea scenei respective și a petrecut numeroase ore exersând și repetându-și replicile. „Acest discurs a însemnat foarte mult pentru mine. Mi-am făcut probleme că o să dau greș. Am stat până târziu în fiecare noapte, timp de aproape două luni, repetându-l. I-am spus discursul și aragazului meu, și frigiderului. L-am spus și tuturor vecinilor. Bine, ferestrele erau închise pentru că nu am vrut ca lumea să creadă că am înnebunit”.

Citește și:
Actorii din Game of Thrones își iau rămas bun de la renumitul show printr-un video emoționant

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people