Chiar dacă ultimul sezon al serialului "Game of Thrones" s-a încheiat în luna mai, acest lucru nu înseamnă că nu mai sunt lucruri de spus despre el, mai ales că fanii au rămas cu o dilemă: cine a uitat paharul acela de cafea în una dintre scene.
În mod cert, „Game of Thrones” rămâne unul dintre serialele de succes din ultimii ani, însă în urma lui există un mare semn de întrebare în ceea ce privește paharul de cafea care a apărut într-unul dintre episoadele din sezonul final, The Last of the Starks,' chiar pe o masă în fața Mamei Dragonilor.
Scena controversată s-a viralizat, mai cu seamă că fanii au afirmat faptul că acea cafea ar putea să fie de la Starbucks, fiind doar o strategie de marketing a producătorilor.
Emilia Clarke a fost invitată în emisiunea lui Jimmy Fallon, The Tonight Show', unde pe lângă faptul că a vorbit despre noul film în care va apărea, Last Christmas', a dezvăluit și cine a fost persoana care a lăsat paharul de cafea. „Iată care este adevărul. Am avut o petrecere înainte de Premiile Emmy, iar Conleth Hill, care interpretează rolul Varys, și care era chiar lângă mine atunci când am filmat scena, mi-a spus: „Emilia, trebuie să îți spun ceva. Paharul de cafea era al meu.” Era al lui, era paharul de cafea al lui Conleth. El a spus faptul că: ‘îmi pare rău. Nu am vrut să spun nimic deoarece toată presiunea era asupra ta.'”
.@EmiliaClarke reveals once and for all who the real #GameofThrones coffee cup culprit is! More with @EmiliaClarke on #FallonTonight! pic.twitter.com/4T8AKiqIQO
— Fallon Tonight (@FallonTonight) 31 octombrie 2019
În mod cert, nimeni nu se aștepta la acest lucru și nici ca Hill să dea vina pe Emilia Clarke. După aproape șase luni după ce serialul a luat sfârșit, fanii încă se mai întrebau cine a fost persoana care a lăsat paharul de cafea în serial. „Cred că el a făcut asta. El a spus asta, chiar dacă poate băuse înainte, dar a spus-o.”
Fanii serialului au primit însă o veste proastă, un prequel a cărui acțiune are loc cu 300 de ani înainte de cea din Game of Thrones a fost anulat. „Nu sunt foarte sigură ce s-a întâmplat. Este destul de greu să obții lucruri. Poate că voi fi reîncarnată la un moment dat, dar dacă nu a fost să se întâmple acum, atunci sunt sigură că ei știu că nu ar fi ieșit atât de bine pe cât ar fi trebuit', a spus Emilia Clarke despre decizia producătorilor.
Foto: Profimedia