Emil Rengle și Alejandro Fernandez formează un cuplu de ceva timp. Acum câteva luni, cei doi s-au logodit. Emil Rengle, cel care a câștigat show-ul „Românii au talent' în anul 2018, a organizat în secret o cerere în căsătorie spectaculoasă.
Emil Rengle și Alejandro Fernandez au dezvăluit prin intermediul unui clip publicat pe rețelele de socializare că au luat decizia de a se logodi.
„Împreună vom crea o casă plină cu flori, bunătate, perne confortabile, odihnă, somn bun, dans, dans minunat, cărți, spațiu, spațiu pentru a fi tu, spațiu pentru a fi eu, și spațiu pentru iubire, iubire, iubire, iubire', au scris cei doi pe Instagram.
Emil Rengle și Alejandro Fernandez sunt deschiși cu privire la povestea lor de dragoste și intenția de a se căsători. Dansatorul și partenerul său își doresc foarte mult să facă pasul acesta dacă România ar legaliza căsătoriile între persoanele de același sex. Coregraful își păstrează optimismul și consideră că în țara noastră va fi posibil acest lucru la un moment dat.
„Ne-am logodit, încă nu suntem căsătoriți, că nu putem în România. Majoritatea reacțiilor au fost bune, oamenii sunt fericiți, deschiși, democrați. Acum mai avem partea legală, nu reușim să-i dăm de cap, pentru că nu avem drepturi în România. Doar ce ne-am întors din Bruxelles, weekend-ul trecut am fost la Comisia Europeană, unde am vorbit puțin despre drepturile noastre, despre drepturile umane ale oamenilor din U.E. Știi că eu mereu îți zic pozitiv, mai durează foarte puțin până când intrăm și noi în rând cu lumea pe subiectul acesta. Suntem răbdători', a spus Emil Rengle pentru cancan.ro.
Votează-ți aici favoriții la ELLE New Media Awards 2024 și câștigă super premii!
Și partenerul său, Alejandro Fernandez, este la fel de optimist.
„Din nefericire, nu putem face asta aici, încă. Dar vremurile și lucrurile se schimbă, totul se mișcă foarte rapid, deci cine știe?!', a adăugat Alejandro Fernandez pentru sursa citată.
Într-un interviu acordat recent, Emil Rengle a mărturisit că el a organizat întreaga cerere în căsătorie, oferind câteva detalii despre acel moment special.
„Încă nu s-a oficializat căsătoria. Suntem doar logodiți, i-am cerut mâna lui Alejandro. Suntem în Mexic, unde o parte din familie locuiește. Evenimentul a avut loc în Puerto Escondido, pe o plajă. Alejandro nu a știut nimic, a fost o surpriză pentru el! A fost un loc magic! A fost, într-adevăr, un hotel de lux. Pe o plajă pustie, unde staff-ul hotelului m-a ajutat cu organizarea cererii lui Alejandro. Au pregătit un foc, pe plajă, noaptea, special pentru noi, de la început până la final am fost susținut ca să pot să îl susțin. Motivul pentru care am ales Mexic a fost pentru că aici trăiește o parte din familia mea, dar și pentru că aici căsătoriile de același sex sunt legalizate, oamenii au alte drepturi, este o țară foarte deschisă!', a povestit Emil Rengle pentru Cancan.ro.
Citește și:
Smiley, declarații emoționante despre rolul de tată și cum i s-a schimbat viața: „Îți aduce frici’
Foto: Arhiva ELLE