Emi de la Noaptea Târziu a vorbit despre nuntă și despre cum a decurs acest eveniment important.
Recent, Emi de la Noaptea Târziu și partenera lui, Mădălina, s-au căsătorit religios, la câteva zile de când cei doi au avut cununia civilă. Artistul și soția lui au făcut pasul acesta după trei ani de relație.
Emi de la Noaptea Târziu a vorbit despre nuntă și despre cum a decurs acest eveniment important din viața lui, dezvăluind și câteva detalii inedite.
„Cel puțin pentru un bărbat, e mai impactant majoratul decât nunta. Nu mă refer la emoțiile din ziua nunții, la ziua de după. După 18 ani ai voie să bei alcool din punct de vedere legal, poți să conduci (…) După nuntă ești la fel, adică doar simți că ți-ai consolidat cumva relația în fața lui Dumnezeu. Am ajuns acasă pe la 8 dimineața (n.red. – după nuntă). Eram cu Mădă și aveam în rucsac toate plicurile și le-am dat drumul în dormitor pe jos. Am făcut așa un rând de plicuri și am zis că ne culcăm pentru că la 11 ne trezim că urmează ciorba de potroace”, a mărturisit Emi de la Noaptea Târziu, pentru Xtra Night Show, citat de spynews.ro.
Artistul s-a declarat foarte mulțumit de întregul eveniment, chiar și din punct de vedere financiar.
„A fost cam de două zile nunta. A fost cum ne-am dorit noi. Noi de la începutul nunții am spus că o să facem nunta exact cum ne dorim și cum ne imaginăm noi. În stilul nostru. Nu am fost pe minus (n.red. – cu banii)”, a adăugat artistul pentru sursa citată.
Artistul nu a ascuns faptul că are un regret legat de nuntă și a dezvăluit care este acela.
„Nu există perfecțiune, dar a fost 90% perfect. Am fost prea haosați și am uitat detalii personale importante, adică poze cu oameni din familie și ne macină puțin că nu am făcut. În rest, totul a fost ideal. Toți invitații ne-au sunat a doua, a treia zi și ne-au felicitat, au spus că a fost totul foarte frumos. Mica problemă a fost că nu am făcut poze cu familia. Îți dai seama că ne roade puțin…”, a spus Emi pentru Impact.ro.
Emi de la Noaptea Târziu a preferat să nu cânte la nunta lui și nici nu a văzut înainte ce rochie de mireasă va purta soția lui, Mădălina.
„Nu am cântat, eu sunt pe vechi. Cred că dacă cânți la propria nuntă, ai ghinion. Mi-a dat o dată solista microfonul și i-am zis că nu vreau. Am avut o trupă care a cântat orice gen de muzică, am avut de toate. A fost Connect-r, știam ce face și, din punctul meu de vedere, este numărul 1. Și cu rochia de mireasă nu am văzut nici poze, nu știam cum o să fie, o întrebam pe Mădălina și mă mințea și nu înțelegeam nimic. Pantofii i-am văzut înainte, erau pantofi speciali. Făcea repetițiile pentru dansul mirilor, încălțată cu pantofii”, a completat Emi de la Noaptea Târziu pentru sursa citată.
Emi de la Noaptea Târziu a împărtășit pe Instagram o fotografie de la nuntă împreună cu soția lui, Mădălina.
„Prima poză după ce am devenit soț și soție în fața lui Dumnezeu! Sunt foarte recunoscător pentru tot ce ni s-a întâmplat și pentru toți oamenii frumoși care ne-au fost alături!”, a scris Emi de la Noaptea Târziu pe Instagram, alături de o fotografie de la nuntă.
Vezi această postare pe Instagram
După cununia religioasă, a urmat o petrecere pe cinste. La nunta lui Emi de la Noaptea Târziu cu partenera lui, Mădălina, au participat o mulțime de vedete, printre care nașii lor, Eliza și Cosmin Natanticu, dar și colegii lui de trupă, Cuza și Cucu. Evenimentul lor a fost fabulos și au avut și un tort pe măsură, la fel de spectaculos. Pentru nuntă, soția artistului a ales o rochie albă cu o crăpătură adâncă pe un picior, iar el a purtat un costum clasic.
„De astăzi ne puteți spune domnul și doamna, pentru că am evoluat în scara ierarhică în societate. Sunt doamna Popescu de azi. Mi-a spus că până să mă întâlnească a spus că nu se va mai căsători niciodată. I-am cunoscut și eu pe părinții ei și le-am zis că e păcat, că a stat atâta timp pe numele lor, să stea și pe numele meu”, au spus Emi de la Noaptea Târziu și Mădălina, conform spynews.ro.
Foto: Instagram