Deși cu un dress code relaxat, de garden party, ELLE New Media Awards a solicitat imaginația vestimentară a invitatelor noastre. Iată care sunt ținutele preferate ale editorului ELLE Maurice Munteanu.
ELLE New Media Awards le-a dat prilejul invitatelor să își etaleze, după caz, ținute spectaculoase sau boeme, așa cum se și cuvenea pentru un eveniment al cărui dress code a fost splendour in the grass'. Multe dintre invitatele noastre au etalat ținute vaporoase, în alb sau pasteluri, altele au preferat să mizeze pe detalii spectaculoase. Cert este că cele mai multe au părut să se simtă excelent în hainele lor.
Cât despre ținute de efect, au fost destule. Însă doar câteva i-au impresionat cu adevărat pe editorii de modă ELLE. Dacă vrei să le vezi, să le admiri și, de ce nu, să te inspiri pentru următoarele evenimente de vară care se desfășoară în aer liber, îți arătăm acum ținutele preferate ale editorului de modă ELLE Maurice Munteanu.
Foto: Dan Borzan, Dumitru Angelescu