„Așa!, „Strânge pumnul!, „Nuuuu…. Și, din nou: „Așa, măi fată! sau „Acolo te-ai găsit să pui mingea?. În timpul scurs de când am cunoscut-o pe Simona Halep, în decembrie, când am început lucrul la acest material, și până acum, am auzit nenumărate astfel de exclamații, când entuziaste, când neputincios-furioase, la adresa ei. Legat de ele i-am spus cu satisfacție, la prima noastră întâlnire, când abia obținuse locul 1 mondial: „Le-ai arătat tu lor!. „Mi-am arătat mie, a zis.
De atunci, Simona a jucat 22 de meciuri la simplu, din care a pierdut trei. A suferit o accidentare serioasă, dar a ajuns în cea de-a treia finală de Grand Slam, la Australian Open. A pierdut mult râvnitul loc 1 mondial și l-a luat, autoritară, înapoi. A pierdut un sponsor principal și a semnat cu altul. De atunci, Simona a pozat pentru ELLE la fel de concentrată (dar nu la fel de în largul ei) ca la meciuri și am avut ocazia să o urmăresc la un antrenament de câteva ore la Complexul Sydney 2000 de la Izvorani, unde a schimbat mingi cu antrenorii Darren Cahill și Andrei Pavel și a lucrat intens și chinuitor (așa părea) cu preparatorul ei fizic, Theo Cercel, glumind în tot acel timp, făcând pariuri și urcând fotografii pe contul de Instagram. „Așa face, vorbește mult, mi-a aruncat Cahill amuzat, când îi căutam privirea. Și râde mult. Și muncește mult, foarte mult. Nu i se pare greu: „Fac asta de douăzeci și doi de ani, zice simplu, când o întreb. Mai spune că îmi va povesti mai multe la întâlnirea pe care o programaserăm într-o sâmbătă („E ok pentru tine să lucrezi sâmbăta?, m-a întrebat, cu respectul pentru munca altuia pe care îl au doar oamenii care știu ce înseamnă efortul).
Sâmbătă a survenit o mică accidentare la antrenament. Apoi au reînceput turneele și plecările. Discuția promisă s-a transformat într-un schimb de e-mail-uri în care am încercat să înghesui toate întrebările la care m-am putut gândi și care le-ar putea da oamenilor o idee despre cum e, de fapt, Simona. În felul acesta s-a închegat interviul pe care îl citești în continuare, care, dincolo de tot ce credeam că știm despre campioana Simona Halep, adună gândurile ei oneste și o voce fermă, ce abia începe să se facă auzită. Aceasta este Simona, dincolo de presupunerile, îndoielile, sfaturile și îndemnurile la care se simte îndreptățită o țară întreagă care și-a proiectat toate speranțele și așteptările pe umerii unei femei de 26 de ani care joacă tenis. Așa este, de fapt, Simona. Iar Simona știe mai bine.
ELLE: Te-ai născut și ai crescut la Constanța, te-ai apucat de tenis la patru ani. Asta e ceea ce se știe despre tine. Cum a fost copilăria ta? De unde a venit interesul pentru tenis — interesul mai profund decât cel al oricărui copil care practică un sport?
Simona Halep: Da, Constanța este un oraș foarte frumos. Chiar dacă nu mai stau acolo de zece ani, este și va rămâne orașul meu de suflet. Fratele meu împreună cu verișorii noștri au practicat acest sport, eu aveam în jur de 4 ani când m-am dus prima dată la terenurile de tenis. Mergeam cu părinții să-l luăm pe fratele meu de la antrenament și într-o zi am luat racheta în mână și am început să mă joc. Din acel moment racheta a rămas lipită de mâna mea. Interesul față de acest sport a venit pe parcurs, mi-a plăcut și îmi place foarte mult. Așadar, datorită fratelui meu am jucat tenis.
ELLE: Cum sunt antrenamentele pentru un copil care începe să facă sport de performanță în România? Mi-ai zis la ședința foto despre acel episod în care ai fost dată afară din sală, la 11 ani, pentru că ai râs. Îmi amintesc povești similare spuse de alți sportivi.
S.H.: Antrenamentele la început sunt ca o joacă, mai mult, depinde mult și de profesorul pe care îl ai. Fiecare e diferit, eu am avut parte de cei mai buni antrenori pe toată perioada carierei. Am avut, de la 10 până pe la 14 ani, un antrenor mai dur, care mi-a arătat exact ce înseamna să fii profesionist. La 14 ani mi-am spus singură că vreau să devin o jucătoare de tenis profesionistă, să joc la cel mai înalt nivel. Fiecare antrenor m-a motivat într-un anume sens. Toți au avut un rol important în cariera mea.
ELLE: Îmi poți povesti pe loc un episod din copilăria ta, legat sau nu de tenis, care să spună ceva despre ce fel de copil ai fost?
S.H.: Nu prea am episoade din copilărie care nu sunt legate de tenis, pentru că toată a fost pe teren, în turnee. Nu mai știu exact ce vârstă aveam (8-10 ani), mergeam la turnee și îmi era rușine să mă încălzesc înainte de meciuri. Mergeam undeva în spatele terenurilor și într-un colț mă încălzeam. Am fost un copil foarte timid.
Hanorac din fâș, Sportmax, magazinul Max Mara.
ELLE: Faci parte din comunitatea aromânilor care, dincolo de faptul că a dat câteva personalități notabile, este puțin cunoscută la noi. Am citit despre faptul că vorbești limba acasă, că respecți tradițiile. Îmi poți spune cum resimți apartenența la această comunitate? Ce vă leagă?
S.H.: Da, fac parte din comunitatea aromânilor și sunt mândră de acest lucru. Aromânii sunt oameni muncitori, ambițiosi și curajoși. În familie vorbim numai aromâna. Mereu a fost așa. Îmi plac tradițiile noastre și încerc cât se poate de mult să le respect, însă nu este ușor, pentru că, de când m-am mutat la București pentru tenis, lucrurile s-au schimbat un pic. Însă mereu când merg acasă simt că acolo este casa mea.
ELLE: Cum ai descrie comunitatea? Cum te simți printre ai tăi?
S.H.: Îmi e greu să o descriu, îmi place foarte mult că între noi avem o relație apropiată, adică eu am crescut împreună cu verișorii mei, care sunt peste zece la număr. Suntem o familie numeroasă și acesta este un lucru plăcut. Am o relație deosebită cu părinții mei și cu fratele meu, împreună cu familia lui.
ELLE: Când a început să îți placă să joci tenis și de ce?
S.H.: Mi-a plăcut să joc tenis din prima clipă în care am pus mâna pe rachetă. De ce? Nu știu exact, pur și simplu îmi făcea mare plăcere să joc. Culmea este că acum plăcerea este și mai mare.