ELLE EXCLUSIV: Simona Halep – “Nu regret nici o secundă, dacă ar fi să mă nasc din nou aș alege același drum!”

„Așa!, „Strânge pumnul!, „Nuuuu…. Și, din nou: „Așa, măi fată! sau „Acolo te-ai găsit să pui mingea?. În timpul scurs de când am cunoscut-o pe Simona Halep, în decembrie, când am început lucrul la acest material, și până acum, am auzit nenumărate astfel de exclamații, când entuziaste, când neputincios-furioase, la adresa ei. Legat de ele i-am spus cu satisfacție, la prima noastră întâlnire, când abia obținuse locul 1 mondial: „Le-ai arătat tu lor!. „Mi-am arătat mie, a zis.

De atunci, Simona a jucat 22 de meciuri la simplu, din care a pierdut trei. A suferit o accidentare serioasă, dar a ajuns în cea de-a treia finală de Grand Slam, la Australian Open. A pierdut mult râvnitul loc 1 mondial și l-a luat, autoritară, înapoi. A pierdut un sponsor principal și a semnat cu altul. De atunci, Simona a pozat pentru ELLE la fel de concentrată (dar nu la fel de în largul ei) ca la meciuri și am avut ocazia să o urmăresc la un antrenament de câteva ore la Complexul Sydney 2000 de la Izvorani, unde a schimbat mingi cu antrenorii Darren Cahill și Andrei Pavel și a lucrat intens și chinuitor (așa părea) cu preparatorul ei fizic, Theo Cercel, glumind în tot acel timp, făcând pariuri și urcând fotografii pe contul de Instagram. „Așa face, vorbește mult, mi-a aruncat Cahill amuzat, când îi căutam privirea. Și râde mult. Și muncește mult, foarte mult. Nu i se pare greu: „Fac asta de douăzeci și doi de ani, zice simplu, când o întreb. Mai spune că îmi va povesti mai multe la întâlnirea pe care o programaserăm într-o sâmbătă („E ok pentru tine să lucrezi sâmbăta?, m-a întrebat, cu respectul pentru munca altuia pe care îl au doar oamenii care știu ce înseamnă efortul).

Sâmbătă a survenit o mică accidentare la antrenament. Apoi au reînceput turneele și plecările. Discuția promisă s-a transformat într-un schimb de e-mail-uri în care am încercat să înghesui toate întrebările la care m-am putut gândi și care le-ar putea da oamenilor o idee despre cum e, de fapt, Simona. În felul acesta s-a închegat interviul pe care îl citești în continuare, care, dincolo de tot ce credeam că știm despre campioana Simona Halep, adună gândurile ei oneste și o voce fermă, ce abia începe să se facă auzită. Aceasta este Simona, dincolo de presupunerile, îndoielile, sfaturile și îndemnurile la care se simte îndreptățită o țară întreagă care și-a proiectat toate speranțele și așteptările pe umerii unei femei de 26 de ani care joacă tenis. Așa este, de fapt, Simona. Iar Simona știe mai bine.

ELLE: Te-ai născut și ai crescut la Constanța, te-ai apucat de tenis la patru ani. Asta e ceea ce se știe despre tine. Cum a fost copilăria ta? De unde a venit interesul pentru tenis — interesul mai profund decât cel al oricărui copil care practică un sport?
Simona Halep: Da, Constanța este un oraș foarte frumos. Chiar dacă nu mai stau acolo de zece ani, este și va rămâne orașul meu de suflet. Fratele meu împreună cu verișorii noștri au practicat acest sport, eu aveam în jur de 4 ani când m-am dus prima dată la terenurile de tenis. Mergeam cu părinții să-l luăm pe fratele meu de la antrenament și într-o zi am luat racheta în mână și am început să mă joc. Din acel moment racheta a rămas lipită de mâna mea. Interesul față de acest sport a venit pe parcurs, mi-a plăcut și îmi place foarte mult. Așadar, datorită fratelui meu am jucat tenis.

ELLE: Cum sunt antrenamentele pentru un copil care începe să facă sport de performanță în România? Mi-ai zis la ședința foto despre acel episod în care ai fost dată afară din sală, la 11 ani, pentru că ai râs. Îmi amintesc povești similare spuse de alți sportivi.
S.H.: Antrenamentele la început sunt ca o joacă, mai mult, depinde mult și de profesorul pe care îl ai. Fiecare e diferit, eu am avut parte de cei mai buni antrenori pe toată perioada carierei. Am avut, de la 10 până pe la 14 ani, un antrenor mai dur, care mi-a arătat exact ce înseamna să fii profesionist. La 14 ani mi-am spus singură că vreau să devin o jucătoare de tenis profesionistă, să joc la cel mai înalt nivel. Fiecare antrenor m-a motivat într-un anume sens. Toți au avut un rol important în cariera mea.

ELLE: Îmi poți povesti pe loc un episod din copilăria ta, legat sau nu de tenis, care să spună ceva despre ce fel de copil ai fost?
S.H.: Nu prea am episoade din copilărie care nu sunt legate de tenis, pentru că toată a fost pe teren, în turnee. Nu mai știu exact ce vârstă aveam (8-10 ani), mergeam la turnee și îmi era rușine să mă încălzesc înainte de meciuri. Mergeam undeva în spatele terenurilor și într-un colț mă încălzeam. Am fost un copil foarte timid.

Hanorac din fâș, Sportmax, magazinul Max Mara.

ELLE: Faci parte din comunitatea aromânilor care, dincolo de faptul că a dat câteva personalități notabile, este puțin cunoscută la noi. Am citit despre faptul că vorbești limba acasă, că respecți tradițiile. Îmi poți spune cum resimți apartenența la această comunitate? Ce vă leagă?
S.H.: Da, fac parte din comunitatea aromânilor și sunt mândră de acest lucru. Aromânii sunt oameni muncitori, ambițiosi și curajoși. În familie vorbim numai aromâna. Mereu a fost așa. Îmi plac tradițiile noastre și încerc cât se poate de mult să le respect, însă nu este ușor, pentru că, de când m-am mutat la București pentru tenis, lucrurile s-au schimbat un pic. Însă mereu când merg acasă simt că acolo este casa mea.

ELLE: Cum ai descrie comunitatea? Cum te simți printre ai tăi?
S.H.: Îmi e greu să o descriu, îmi place foarte mult că între noi avem o relație apropiată, adică eu am crescut împreună cu verișorii mei, care sunt peste zece la număr. Suntem o familie numeroasă și acesta este un lucru plăcut. Am o relație deosebită cu părinții mei și cu fratele meu, împreună cu familia lui.

ELLE: Când a început să îți placă să joci tenis și de ce?
S.H.: Mi-a plăcut să joc tenis din prima clipă în care am pus mâna pe rachetă. De ce? Nu știu exact, pur și simplu îmi făcea mare plăcere să joc. Culmea este că acum plăcerea este și mai mare.

ELLE: Junioratul tău a fost unul de succes. Ce înseamnă toate aceste concursuri și antrenamente pentru un copil? Cum se resimte succesul?
S.H.: Junioratul a fost foarte de succes, câștigând un Grand Slam și ocupând locul 1 în clasamentul modial la 16 ani și jumătate (aproape 17), a fost un lucru care mi-a dat încredere că sunt pregătită să fac pasul spre tenisul mare. Mi-am pus același obiectiv, să ajung numărul 1 și să câștig un Grand Slam. Am ajuns numărul 1 și am făcut trei finale, însă nu am reușit să câștig nici una, așa că mai am de muncit. Consider că turneele de juniori te ajută să-ți întărești încrederea în tine, să te maturizezi. Mie mi-a făcut foarte bine acea perioadă și, dacă ar fi să dau un sfat, aș spune că e bine să nu se sară perioada de juniorat. Toate perioadele au un rol în viața unui sportiv de performanță.

ELLE: Am observat că nu se mai știe nimic despre mulți dintre sportivii cu care jucai în juniorat și care ajunseseră să facă performanțe. Cât de ușor este să te pierzi pe drum?
S.H.: Este destul de ușor să te pierzi pentru că e greu să găsești resursele financiare necesare continuării sportului de performanță. Iar tenisul este unul dintre cele mai costisitoare. Cum bine știm, e greu să găsești sponsori și nici nu avem un sistem foarte dezvoltat în susținerea sportivilor. Depinzi doar de tine și de familia ta, dacă poate să te susțină în totalitate, iar eu am avut mare noroc că am așa părinți care s-au dedicat cu totul și m-au sprijinit total. Între 14 și 16 ani, domnul Corneliu Idu a fost alături de mine și m-a susținut financiar. Când am ajuns să joc la senioare a început să fie și mai greu financiar, am mai avut mici ajutoare din partea familiei Sturdza, dar susținerea cea mai importantă a fost tot din partea familiei mele. Voi fi mereu recunoscătoare acestor persoane. Dar nu este vorba doar de partea financiară, este foarte important și ce îți dorești tu atunci când ești copil sau adolescent. Sunt sacrificii mari și trebuie să fii destul de puternic să le faci. Nu mai există nimic altceva în afara programului strict, a seriozității pe teren și ambiției de a ajunge cel mai bun.

ELLE: Cum erai la școală? Excelai la vreo materie? Cum este viața unui copil care face sport de performanță în școala românească?
S.H.: Nu pot spune că excelam la vreo materie, gândul meu era mereu la tenis. Matematica m-a atras cel mai mult. Zic eu că m-am descurcat decent la școală. Am fost la o școală generală foarte bună, după aceea am mers la liceul cu program sportiv, pentru că deja era foarte greu cu plecările mele la turnee. Prioritatea mea a fost mereu tenisul, dar școala este foarte importantă, iar mama mereu a fost pe partea aceasta, cu școala. Tata cu tenisul, mama cu școala, și a ieșit un mix destul de bun.

ELLE: Ai început să călătorești mult mai mult decât ar face-o un om de acea vârstă, să vezi alți oameni și alte lucruri. Îți amintești vreun episod care să te fi marcat, ca persoană pornită dintr-o țară mică, post-comunistă, în lumea cea mare?
S.H.: Diferența se vedea în atitudine, fetele care veneau din țări mai mari erau cu mai multă încredere, mult mai relaxate și erau obișnuite cu tot felul de treburi. Fiind la început, eu eram mai reținută și mi-a luat ceva timp să mă dezgheț. Însă a fost o mare șansă și un mare noroc că am putut să fac pasul spre tenisul mare și lumea mare.

ELLE: Cum sunt interacțiunile cu alți jucători și cu cei din jurul lor într-o comunitate atât de diversă, internațională? Ce ai învățat de la ei?
S.H.: Este plăcut să discuți cu oameni care au o mentalitate diferită, alt mod de a privi viața sau de a privi acest sport. Am învățat enorm de la fiecare. Un mare rol în dezvoltarea mea ca persoană, dar și ca jucătoare, l-a avut Darren. Am ajuns să fiu foarte deschisă și să pot comunica cu toată lumea, ceea ce este un mare plus pentru mine, ca om.

ELLE: Ai avut modele – dincolo de Andrei Pavel pe care știu că îl admirai, sau de Hagi? La ce jucătoare femei te uitai pentru inspirație?
S.H.: Am avut modele și am fost inspirată de mai multe persoane. Modelul meu în general a fost Gheorghe Hagi, idolul meu în tenis a fost Andrei Pavel. Am fost inspirată de Ion Țiriac, Ilie Năstase și Virginia Ruzici. Iar idolul meu internațional a fost Justine Henin. Tenisul mi-a oferit mult din multe puncte de vedere, m-a dezvoltat ca om, lucru care pentru mine contează cel mai mult, și mi-a dat șansa să cunosc oameni de valoare și nu numai să-i cunosc, ci să-i am și aproape de mine. Mie mi-a plăcut mereu să admir și să fiu inspirată de români. O să spun o mică poveste pe care n-am mai zis-o până acum: când eram junioară mă gândeam și îmi spuneam că o să consider că sunt o jucătoare bună de tenis atunci când domnul Țiriac o să vină special și o să se uite la un meci de-al meu. S-a întâmplat acest lucru acum câțiva ani și pot spune că mi-a dat o mare încredere că pot ajunge la cel mai înalt nivel din tenis.

Top din fâș, Sportmax, magazinul Max Mara, botine din piele lăcuită, A.F. Vandervorst, magazinul Entrance

ELLE: Despre cine ai spune că sunt oamenii care te-au format ca om?
S.H.: Toti oamenii care au fost alături de mine în toți acești ani au ajutat la formarea mea.

ELLE: Povesteai la un moment dat despre Cătălin Spătaru, profesorul care te-a îndrumat spre lecturi psihologice. Cum te-au ajutat aceste lecturi? Ce ai luat din ele?
S.H.: Da, a fost dirigintele meu la liceul sportiv, nu o să uit niciodată când, în clasa a IX-a, mi-a spus că nu se poate să lipsesc atât și că eu ce am de gând? Și i-am spus că am de gând să ajung cea mai bună din lume și că de acum încolo o să lipsesc, poate, și mai mult. M-au ajutat mult cărțile de psihologie să ajung să mă cunosc mai bine și să-mi accept emoțiile. Sunt o fire foarte emotivă și am avut nevoie să lucrez pe această parte ca să fiu mai bine, dar nu vă gândiți că am scăpat de emoții. Tot acolo sunt, dar le gestionez mult mai bine.

ELLE: Mi se pare interesant că la adolescență fetele au o anumită percepție (și deseori complexe) despre corpurile lor, dar corpul unui sportiv e cu totul altceva pentru el. Sunt curioasă cum îți priveai tu corpul în adolescență. Era un instrument? Un lucru pe care trebuia să îl pregătești să fie mai puternic? Cum te raportai la el atunci?
S.H.: Nu e deloc ușoară întrebarea, pentru că nu mai știu exact ce gândeam atunci, însă pot spune sigur că mereu am avut grijă de corpul meu ca să nu mă accidentez și pentru asta trebuia să mă antrenez, chiar dacă mușchii se dezvoltau și poate că nu era tocmai frumos în mintea unei adolescente. Dar niciodată nu am avut gânduri să nu mă mai antrenez ca să arăt altfel. Toată lumea la vârsta aceea are complexe, și eu am avut, dar nu m-au chinuit foarte mult. Am avut probleme cu tenul, dar am avut un enorm sprijin din partea mamei mele, care m-a însoțit la zeci de doctori și mi-a cumpărat toate produsele de cosmetică pentru a rezolva această problemă. Știu că sunt multe fete în situația asta, dar să nu dispere, pentru că toate trec. Răbdare și perseverență în îngrijirea tenului. Și, ca să fac o glumă, aș fi vrut să am trei centimetri mai mult.

ELLE: Mi se pare că multe jucătoare de tenis (poate să fie o prejudecată) sunt foarte girly în timpul lor liber. Nu știu, mă gândesc la Serena sau Caroline Wozniacki, cărora le văd uneori story-urile de pe Instagram și care par să se poarte ca niște liceene. În capul meu, cred că asta are legătură cu o adolescență trăită mai strict, cu mai puțin timp liber decât alții, cu mai multe responsabilități. Ai resimțit asta vreodată? Ți-ai fi dorit mai mult timp de petrecut cu prietenii, făcând lucruri adolescentine?
S.H.: Poate că mi-aș fi dorit mai mult timp cu prietenii, cu familia, dar niciodată n-am suferit că nu am putut. Am avut mintea setată pe ceea ce trebuia să fac și mereu am știut ce vreau, iar pentru asta am fost conștientă că trebuie să renunț la ceva. În viață nu poți să le ai pe toate. Nu regret nici o secundă, dacă ar fi să mă nasc din nou aș alege același drum!

ELLE: Și, că tot vorbim despre asta, cine erau prietenele tale atunci?
S.H.: Era greu să am un grup de prieteni, pentru că nu puteam să petrec mult timp cu ei și legătura se pierdea, însă am avut și încă o am pe prietena mea cea mai bună. Ea a înțeles că, atunci când pot, răspund la telefon, nu se supără niciodată dacă îi răspund peste câteva zile la un mesaj. Asta a contat foarte mult pentru ca relația de prietenie să meargă.

ELLE: Erai foarte tânără când ți-ai început ascensiunea în clasamente. Cum ai resimțit primele victorii importante? Îmi poți povesti una dintre ele, care a contat mai mult pentru tine?
S.H.: N-a fost deloc ușoară trecerea de la juniori la seniori, e cu totul și cu totul altceva, dar pot să spun că eram pregătită să fac pasul. E greu să aleg un singur meci care a contat cel mai mult la încrederea mea că pot ajunge în top, dar acum, pe moment, pot spune că meciul de la Roma, în 2013, cu Radwanska (atunci când am câștigat) mi-a dat aripi. Mi se părea imposibil să câștig contra ei în momentul acela, iar când am reușit parcă bariera încrederii s-a deschis. Fiecare victorie a fost și este importantă, indiferent cu cine joci.

ELLE: Ești azi o jucătoare mai bună decât erai în 2013-2014, anii în care ai urcat în clasament și în care românii au resimțit efectul Halep?
S.H.: Da, sunt o jucătoare și totodată o persoană mai bună decât eram în 2013-2014. Mi-e greu să vorbesc despre efectul Halep, această întrebare trebuie să le-o punem persoanelor care mă apreciază: de ce o fac?! Însă mă bucură mult că mulți copii merg la tenis datorită acestui efect Halep, cum îl numești.

ELLE: Uitându-mă la stilul tău de joc, tot ce le zic oamenilor cu care se întâmplă să privesc meciuri e că, atunci când ești bine și în elementul tău, jocul e perfect. Și când zic asta mă refer la faptul că orice mișcare pare foarte naturală. Îmi dau seama că nu poate să fie 100% așa. Dar îți vine natural?
S.H.: Da, îmi vine natural, pentru mine să joc tenis nu este o greutate, din contra, e o plăcere. O mică chestie, atunci când mă doare capul sau mă simt mai puțin bine, merg să joc 30 de minute și îmi trece tot. Este o pasiune. E imposibil să fii 100% în fiecare zi și la fiecare meci. Dar un mare sportiv trebuie să fie în stare să intre pe teren și să facă tot posibilul să câștige acel meci, chiar dacă nu se simte bine.

ELLE: Toți jucătorii pe care i-am ascultat vorbesc despre liniștea din teren, despre singurătatea de acolo. Cum e, pentru tine, să fii acolo? Cum îți gestionezi emoțiile? Cum te încurajezi?
S.H.: Cu experiența acumulată în fiecare zi reușești să ajungi la un nivel la care să poți gestiona și momentele de singurătate, de presiune, și emoțiile. Bineînțeles că trebuie să lucrezi pe partea aceasta în timpul antrenamentelor, însă nu este la fel, atunci când intri la meci totul se schimbă. Dar dacă reușești să lucrezi la antrenament cât se poate de puțin, te ajută mult la meci. Eu lucrez la asta și am progresat mult.

ELLE: La ce te gândești când ești acolo? Ai timp să te gândești? E sănătos să o faci?
S.H.: Cu cât gândești mai puțin, cu atât este mai bine.

ELLE: Cum crezi tu că ar trebui să fie, din punct de vedere psihologic, un jucător? Care este acel lucru care l-ar face cea mai bună variantă a sa? Ce te face pe tine să joci cel mai bun tenis al tău? Echilibrul? Motivația? Pregătirea? Un anumit fel de competitivitate?
S.H.: Eu sunt competitivă, asta mă motivează cel mai mult să vreau să câștig fiecare meci pe care îl joc. Iar oamenii care lucrează cu tine (echipa) te motivează să fii și mai bun. Mi-a spus cineva o vorbă pe care n-o s-o uit niciodată, e valabilă în toate domeniile: o să fii atât de bun cât de buni sunt cei de lângă tine. Am oameni buni, profesioniști valoroși lângă mine și împreună cu ei am ajuns să fiu mai bună în fiecare zi.

ELLE: Uneori pari să joci motivată pur și simplu de furie. Așa e?
S.H.: Nu-mi place să folosesc cuvântul furie, deși uneori pe teren par furioasă. Pot spune că devii frustrat atunci când te pregătești foarte bine pentru un turneu și înainte sau în timpul lui te accidentezi, e cel mai greu sentiment și atunci ajungi să arăți că joci din furie.

ELLE: Totuși, deși îți exprimi sentimentele pe teren, nu ești genul de jucătoare care să conteste decizii, să se certe cu arbitrii sau cu publicul. Cum vezi tu aceste comportamente?
S.H.: Îmi exprim destul de mult sentimentele pe teren și la acest aspect lucrez mult, și pot spune că am progresat și aici, dar mai am mult de muncit. Nu mi-a plăcut niciodată să mă cert cu arbitrii sau cu spectatorii. Consider că pe teren trebuie să fii fair play. Nu comentez comportamentul altor jucătoare, prefer să mi-l analizez pe al meu. Eu mai am mici scăpări, în momente de presiune, cu echipa mea, dar ei știu foarte bine că nu e nimic personal.

ELLE: Ce fel de relații ai cu jucătoarele din circuit? Ai prietene sau persoane pe care le admiri/respecți?
S.H.: Bineînțeles că am persoane pe care le admir și, de respectat, respect pe toată lumea, pentru că fiecare persoană din vestiar e de respectat pentru ceea ce face. Dacă ești în vestiarul acela înseamnă că ai fost în stare și ai muncit din greu ca să ajungi la cel mai înalt nivel din tenis.

ELLE: Intri vreodată pe teren cu frică? Și dacă da, cum o gestionezi? De fapt, dacă îți e frică, de ce anume îți e frică?
S.H.: Nu pot să-i spun frică, pentru că nu-ți face nimeni nimic, dar emoții am înaintea fiecărui meci.

ELLE: Cât contează ce se întâmplă în viața ta personală în echilibrul pe care trebuie să îl ai pe teren?
S.H.: Contează 100%. Totul are o legătură, din punctul meu de vedere.

ELLE: Ai avut de-a lungul timpului câteva accidentări – cum resimte un sportiv aceste lucruri? Cum e treaba asta cu accidentările? Câtă grijă trebuie să ai de corpul tău?
S.H.: Am mare grijă de corpul meu și tot ce fac, fac cu gândul că trebuie să am grijă să nu se întâmple nimic. Nu pot schia, nu pot face multe ca să nu mă accidentez. Încerc să nu mă sperii când se întâmplă ceva și să fiu cât se poate de lucidă, ca să pot lua decizia cea mai corectă. Mereu, când am avut cea mai mică durere, m-am oprit și m-am dus să mă tratez, însă acum, la nivelul ăsta, îmi este tot mai greu să mă opresc. Cum s-a întâmplat și la Roma, când am făcut entorsa în finală și am ajuns la Roland Garros având un ligament rupt, n-am putut să renunț la turneu, deși am fost sfătuită să fac asta pentru că sănătatea e cea mai importantă. Însă pot spune că parcă am ajuns la un nivel la care simt, oarecum, când merge să trag de mine și când e cazul să mă opresc.

Pulover Burberry și pantaloni din denim Brunello Cucinelli

ELLE: Ce mi se pare foarte tare la jocul tău este capacitatea de a reveni – și ai făcut câteva meciuri fantastice. Ce trebuie să aduni din tine ca să poți să revii într-un meci care pare deja pierdut?
S.H.: Să continui să crezi că ești în stare de orice. Iar meciul se termină atunci când dai mâna cu adversarul, până atunci eu sau adversara mai avem o șansă, indiferent de scor.

ELLE: Tot privindu-te în ultimii ani, a început să îmi fie frică de momentele când, între ghemuri, îți pui prosopul pe cap și pari să te izolezi complet de ce se întâmplă în afara ta. Ce gândești atunci?
S.H.: Încerc să nu gândesc. Să-mi eliberez mintea, să mă liniștesc și să o iau de la capăt.

ELLE: Este reverul lung de linie lovitura ta preferată sau este cea care îți iese cel mai bine? Care simți că e punctul tău forte pe teren?
S.H.: Reverul lung de linie este o lovitură pe care o simt. Mi s-a spus că și atunci când mă trezesc din somn sunt în stare s-o dau. Lovitura asta îmi place cel mai mult. Punctul meu forte este deplasarea în teren, dar și loviturile mele au început să fie mai solide… e greu să-mi analizez eu jocul, dar cred că sunt o jucătoare destul de completă.

ELLE: Succesul tău a venit cu o expunere uriașă. Dintr-odată, toată lumea, toată presa, toți voiau ceva de la tine sau aveau păreri și sfaturi de dat. Cum ai gestionat aceste lucruri?
S.H.: Mi-a fost foarte greu să mă obișnuiesc cu această schimbare. Mi-a trebuit destul de mult timp să pot învăța să gestionez toată treaba, dar la un moment dat am lăsat-o natural și a venit de la sine. Oamenii de lângă mine m-au ajutat și m-au învățat cum trebuie să fac. Sunt o persoană foarte retrasă, nu-mi place să fiu în centrul atenției, nu-mi place să apar la TV, de aceea nici la emisiuni nu am fost prea des. Știu că poate trebuie să progresez și pe latura aceasta, însă așa cum sunt acum am liniște, iar pentru mine liniștea este cea mai importantă. Am o viață tare frumoasă.

ELLE: Ai zis la un moment dat: nu e ușor când știi că românii or să te critice dacă pierzi. Cât de greu e, de fapt?
S.H.: A fost greu la început, acum nu-mi mai este greu pentru că am învățat să iau critica pozitiv. Fiecare om e liber să-și spună punctul de vedere, părerea, dar nici unul dintre ei nu știe ce este de fapt în interiorul situației și de aceea nu am de ce să mă mai supăr sau să mă las afectată. Critica e bună!

ELLE: Care sunt lucrurile bune care au venit cu această expunere? În ultima vreme, poate ultimul an, mi se pare că atitudinea ta s-a schimbat, ai căpătat un fel de încredere în a răspunde tuturor celor care vor ceva de la tine, e ceva despre care aș spune că e maturizare sau „coming into yourself, nu știu, poate că un fel de a decide: uite, așa sunt, asta vreau să spun.
S.H.: Mă maturizez și eu, nu mai sunt copil. Am 26 de ani și am trecut prin multe în toți acești ani. Mă simt pregătită pentru viață. Mi-a crescut încrederea în mine, de aceea am început să fiu altfel. Toți ne schimbăm odată cu trecerea anilor. Nu am cum să rămân la fel ca acum câțiva ani, mai ales că sunt foarte dornică să învăț. Mereu am știut ce vreau să spun, am știut ce vreau în viață, dar nu stăteam prea bine la partea de comunicare. Acum îmi este mai ușor și încerc să fiu și mai bine. Până la urmă, sensul vieții e să vezi cât de bun poți fi la toate capitolele.

ELLE: Tot cu statutul acesta a venit și proiectul tău cu copiii de la Stejarii Country Club, despre care mi-a povestit Cosmin (Hodor, managerul de comunicare al Simonei, n. red.). Te rog să îmi spui tu mai multe.
S.H.: Îl fac din plăcere, îl fac pentru că îmi doresc ca acești copii să aibă posibilitatea să descopere acest sport. Este un sport minunat, care te învață multe și îți oferă un mod de viață foarte sănătos. Te descoperi și pe tine ca persoană, sportul te pune în fața oricărei situații și în momentele acelea descoperi că ești în stare de multe. Sunt convinsă că printre ei se află mulți copii care au aceleași gânduri pe care le-am avut și eu. M-aș bucura enorm să avem cât mai mulți campioni.

ELLE: Chiar și în afara acestui proiect, te-am văzut jucând de câteva ori la București, dar și la TV, la zilele copiilor. Și mi s-a părut foarte tare că ești un model, că inspiri copiii să joace, poate să și fie ca tine – omenește vorbind, dincolo de sport. Ți se pare o responsabilitate asta?
S.H.: Este o responsabilitate, dar până la urmă și eu am fost ca ei, și eu sunt o fată normală și fiecare are modul lui de a fi. Sper că îi motivez pe acești copii să ajungă să-și dea seama că totul e posibil și că sunt în stare de orice.

Citește și:
ELLE EXCLUSIV: Simona Halep & un corp de campioană

Fotografii: Tibi Clenci.
Realizatori: Domnica Mărgescu și Cristina Crăciun.

Machiaj: Jenny Matea.
Coafură: Adonis Enache.
Asistent styling: Mădălina Preda și Ioana Ieremia.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK