Mi-as fi dorit tare mult sa am aceasta discutie fata in fata cu interlocutoarea mea, pentru ca este o femeie care respira forta prin toti porii si prin fiecare cuvant pe care il scrie, iar cu astfel de oameni – stiu din experienta – dialogul te poate duce in directii si pe drumuri la care poate nu te-ai gandit initial. N-a fost sa fie (deocamdata). Elif Shafak, cea mai cunoscuta scriitoare turca, este o femeie ocupata. Scrie – in turca si in engleza (a publicat pana acum unsprezece carti, dintre care opt romane) –, locuieste la Istanbul si la Londra, are rubrici in cel mai important ziar turcesc, dar si in publicatii din lumea occidentala (printre care The Guardian) si, pe langa toate astea, este sotie si mama a doi copii.
Cartea care a prilejuit dialogul de mai jos (de fapt, nu chiar un dialog, cum spuneam, ci un set de intrebari la care scriitoarea mi-a raspuns pe e-mail) are legatura cu toate astea. Lapte negru (Editura Polirom) este singura carte autobiografica a lui Elif Shafak, iar ceea ce a dus la scrierea ei a fost lupta prin care a trecut aceasta, la un moment dat, pentru a impaca doua aspecte esentiale ale vietii sale: cariera si maternitatea. Dupa nasterea primului ei copil, Elif face cunostinta cu monstrul numit depresie post-natala, secondat de temutul blocaj scriitoricesc. Singura solutie pe care o gaseste pentru a iesi din aceasta situatie este aceea de a-si infrunta demonii, de a-si explora personalitatea contradictorie (excelent reprezentata sub forma unui harem interior de femei aflate in conflict) si de a evoca felul in care alte scriitoare celebre – printre care Virginia Woolf, Doris Lessing, George Sand, Zelda Fitzgerald sau Sylvia Plath – au facut (sau nu) fata maternitatii.
ELLE: Lapte negru este un roman autobiografic – singura ta carte de acest fel. A fost mai usor sau mai dificil sa scrii despre tine?
Elif Shafak: In mod ciudat, a fost mai greu. Nu-mi place sa scriu despre mine. Sunt mult mai interesata de libertatea imaginatiei. Imi place sa devin alta persoana, dincolo de Elif. Dar de aceasta data, m-am asezat si am scris despre mine, chiar si despre partile despre care nu mi-a fost usor sa vorbesc. A fost o provocare mare.
ELLE: Consideri ca maternitatea este mai dificila pentru femeile educate?
E.S.: Da, mai ales la inceput. Cred ca este mai dificil pentru femeile educate, independente, muncitoare si care calatoresc. Trebuie sa-ti schimbi intregul stil de viata si relatia cu lumea. Abia atunci poti face tranzitia spre o viata mai domestica sau mai echilibrata.
ELLE: Esti mama a doi copii acum si, din fericire pentru noi, continui sa scrii. Cum ti s-a schimbat rutina scrisului de cand ai devenit mama?
E.S.: Am invatat foarte multe de cand am devenit mama si inca invat. Spun asta cu iubire si recunostinta. Ca parinti, cred ca devenim elevii copiilor nostri. Ei ne invata sa fim oameni mai buni, mai calmi si mai intelepti. Faptul ca sunt mama a adus atat de multe vietii mele si scrisului! Am gasit alte modalitati de a scrie si noi ore pe care sa le dedic lucrului. Acum scriu mai mult in timpul noptii decat dimineata. Toate mamele care muncesc trebuie sa-si gaseasca modalitati de a se redefini. Iar femeile sunt bune la asta. Putem sa cadem, dar ne ridicam si ne reconstruim.
ELLE: In Lapte negru, in ciuda depresiei si a framantarilor, exista mult umor si autoironie. A fost asta strategia ta in lupta cu perioadele dificile?
E.S.: Iubesc umorul. In special genul de umor care danseaza cu intunericul sau supararea. In viata de zi cu zi nu sunt o persoana care spune glume. Dar cand scriu, o voce puternica preia fraiele si e foarte multa ironie, umor si satira in aceasta voce. Asa este, de fapt, si viata, care se reflecta in paginile mele. Da, in aceasta carte am ras de mine si mi-a placut. Depresiile sunt grele. Luam totul prea in serios, mai ales pe noi. Umorul mai ia din greutatea aceasta, o intoarce pe dos, te face sa nu te mai iei atat de mult in serios. A rade de noi inseamna sa fim liberi. Intotdeauna am crezut ca dictatorii sunt oameni care nu pot rade de ei.
ELLE: Imi place „haremul' tau. Cate femei locuiesc acum acolo? E inca democratie?
E.S.: Ca fiinte umane, cred ca avem cu totii multiple voci interioare. Nu numai femeile, ci si barbatii. Intrebarea e: cum arata regimul tau interior? Este democratie sau este totalitarism? De obicei o voce le domina pe celelalte. Ne ascundem vocile sub covor. Pentru mine, vocea redusa la tacere era, pe atunci, partea mea parinteasca. Cea domestica. Multi ani am refuzat sa vad acea parte pentru ca eram total fidela statutului de intelectuala si de scriitoare. Mi-a luat mult timp sa intalnesc toate vocile interioare. Depresiile ne pot ajuta sa ne cunoastem mai bine ca orice altceva.
Page: 1 2