Elena Gheorghe, mesaj emoționant pentru soțul ei: „Am plâns și atunci și acum”

Elena Gheorghe i-a transmis un mesaj plin de emoție soțului ei pe rețelele de socializare, iar reacțiile fanilor au fost pe măsură.

Elena Gheorghe și soțul ei, Cornel Ene, formează unul dintre cele mai longevive cupluri de vedete din România. Au împreună doi copii: un băiat, Nicholas Răzvan, care s-a născut în decembrie 2011, și o fată, Amelie Nicole, care a venit pe lume pe 15 iulie 2017. 


Recent, Elena Gheorghe i-a transmis soțului ei, Cornel Ene, un mesaj extrem de emoționant. În urmă cu 11 ani, artista a fost cerută în căsătorie de către partenerul ei la Londra, pe Oxford Street, și și-a amintit de acest moment special din viața ei. Cu ocazia asta, cei doi plecat într-o vacanță scurtă în Londra.

„Acum 11 ani m-a cerut în căsătorie, la Londra, pe Oxford Street. Acum ne-am cazat la același hotel și am fost la aceeași cafenea. Ne-am amintit fiecare detaliu, fiecare amănunt și am retrăit acele momente.

Desigur, lucrurile s-au mai schimbat între timp, de exemplu clătita asta nu era atunci în meniu. La mine nicio schimbare, am plâns și atunci și acum
Vorba cântecului:
«Ce m-aș face fără tine
Pe cine aș mai iubi?»', a fost mesajul transmis de Elena Gheorghe pe Instagram. 


Fanii au copleșit-o cu o mulțime de comentarii, iar Adela Popescu a ținut să îi transmită și ea un mesaj special. „Să fiți fericiți o viață!', a fost mesajul Adelei Popescu. 

„Așa să fiți o viață întreagă', „Tot mai mulți împreună! Să fii mereu la fel de fericită ca în poza asta!', „La mulți ani fericiți împreună', „Sunteți foarte, foarte frumoși!!! Să fiți mereu fericiți!!!!', „Sunteți o familie de oameni minunați.. Multă sănătate și liniște în suflet să aveți. Mulți ani fericiți împreună să aveți!!', sunt câteva dintre comentariile primite de Elena Gheorghe la această postare. 

Anul acesta, în luna iulie, Elena Gheorghe și Cornel Ene au aniversat 16 ani de relație și 9 ani căsătorie. La vremea respectivă, artista i-a făcut soțului ei o superbă declarație de dragoste. „9 ani de când ne-am căsătorit și 16 de când suntem împreună și la bine și la greu. Iubirea noastră este mai puternică ca oricând. Te iubesc pentru ceea ce sunt lângă tine, pentru fiecare clipă în care suntem noi așa cum ne-am cunoscut, simpli', a scris Elena Gheorghe pe Instagram. 


Citește și:
Răzvan Simion, dezvăluire inedită despre iubita lui, Daliana Răducan: „Exact de asta am parte!’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people