Elena Gheorghe dezvăluie secretul relației fericite dintre ea și soțul ei, Cornel Ene: „Nu e bine să îți lași problemele sub covor”

Elena Gheorghe a vorbit deschis despre relația cu soțul ei, Cornel Ene, și cum au descoperit secretul armoniei în cuplu.

Elena Gheorghe dezvăluie secretul relației fericite dintre ea și soțul ei, Cornel Ene: "Nu e bine să îți lași problemele sub covor"

Elena Gheorghe este una dintre cele mai iubite artiste din România, reușind să se adapteze și să rămână relevantă de-a lungul anilor în industria muzicală. În paralel cu cariera sa, artista trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soțul său de aproape două decenii, formând împreună o familie discretă și fericită, având doi copii.

În cadrul interviului acordat pentru Fresh by Unica., artista a discutat despre echilibrul dintre viața profesională și cea personală, despre relația cu soțul său, Cornel Ene, despre abordarea lor în parenting, dar și despre un sfat valoros pe care mama ei i l-a oferit lui Cornel înainte de căsătorie.

Elena Gheorghe, dezvăluiri despre relația cu soțul ei

Elena Gheorghe și Cornel Ene sunt parteneri de viață încă din 2005. Inițial, relația lor a pornit ca o prietenie solidă. De-a lungul timpului, această prietenie sinceră s-a transformat într-o relație frumoasă și stabilă, bazată pe dragoste și înțelegere. Cei doi s-au căsătorit în 2011 și au împreună doi copii talentați care împărtășesc pasiunea pentru muzică. Fiul lor, Nicholas, are 12 ani, iar fiica lor, Amelie, are 6 ani și jumătate.

„Ce am văzut acasă am aplicat fără să vreau în relația mea. Ai mei s-au iubit foarte mult încă de când am fost noi mici, s-au înțeles. (…) Înainte să ne căsătorim, mama i-a spus soțului meu: ‘Măi, dacă e nervoasă las-o-n pace!’ (râde) ‘Mamă, dacă e nervos lasă-l în pace!’ La nervi nimic nu e bun. Întotdeauna ai nevoie de acea tăcere ca să poți să-ți echilibrezi din nou starea. Ăsta este cel mai bun sfat pe care l-am văzut, l-am primit și l-aș dărui oricărui cuplu”, a declarat Elene Gheorghe.

Elena Gheorghe subliniază importanța faptului ca partenerul să facă ceea ce îl pasionează. Ea a dezvăluit că ea și Cornel se susțin reciproc în alegerile lor și se înțeleg foarte bine, indiferent de circumstanțe.

„Nu vă gândiți că suntem doar lapte și miere. Nu suntem doar lapte și miere. Avem și noi certurile noastre, problemele noastre, dar nu lăsăm timp să treacă peste ele. Trebuie să le discutăm, să ajungem la un acord comun, să ne recunoaștem fiecare vina. Nu e bine să-ți lași problemele sub covor, de acolo pot ieși balauri”, a completat Elena Gheorghe pentru sursa citată.

Cum a început povestea lor de dragoste

Legătura dintre Elena Gheorghe și Cornel Ene a început în momentul în care artista a trecut printr-o perioadă dificilă, pierzând o persoană dragă din viața ei, o mătușă pe care o iubea ca pe o a doua mamă.

„Eram destul de abătută. Nu știam exact ce e cu mine. El m-a ajutat. În primul rând am fost prieteni. Cred că încă este valabil în 2024, mai întâi să fim prieteni cu acel om. Pentru că vor mai exista divergențe destul de mari, poate n-o să mai fie îndrăgosteala, dar întotdeauna va exista acea esență, acea iubire necondiționată”

„Mi-am dat seama cât de întreagă mă simt când sunt cu el. Mi-am dat seama că pot să fiu exact cum vreau eu, să spun exact ceea ce gândesc, fără să mă condamn, fără să mă judec”, a mai spus artista.

Chiar dacă Elena Gheorghe și Cornel Ene nu au luat în considerare niciodată o despărțire, una dintre cele mai frecvente căutări pe Google asociate cu numele artistei este „divorț.” Surprinsă de această observație, artista a împărtășit care crede că ar putea fi motivul pentru această curiozitate neobișnuită a oamenilor în legătură cu căsnicia lor.

„Nu am pus problema asta în 20 de ani. Hai să ne preocupăm un pic să reparăm, să facem tot ce putem pentru relația pe care o avem. Cred că oamenii nu mai cred în povești reale de dragoste și atunci se așteaptă”, a spus Elena Gheorghe.

Citește și:
Cum se înțelege, de fapt, Dakota Johnson cu copiii pe care iubitul său, Chris Martin, îi are din căsătoria cu Gwyneth Paltrow

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people