Elena Gheorghe și soțul ei, Cornel Ene, formează unul dintre cele mai longevive cupluri de vedete din România. S-au căsătorit în 2012 și au împreună doi copii, pe Nicholas Răzvan și pe Amelie Nicole.
Elena Gheorghe a povestit în emisiunea Star News de pe Antena Stars faptul că ea și partenerul ei de viață au avut în ultimele două luni un program mult mai încărcat din punct de vedere profesional. Cu toate astea, cântăreața a mărturisit că ea și soțul ei au reușit să găsească și câteva momente pentru a-și petrece timpul împreună.
„Chiar dacă timpul, câteodată, ne presează și parcă simțim, cel puțin în ultimele două luni am fost foarte presați de tot ceea ce înseamnă Sala Palatului, evenimente, profesional, dar întotdeauna a știut la sfârșitul zilei sau când am avut un pic de timp liber să-mi acorde atenția de care eu am nevoie și de care fiecare om are, până la urmă, nevoie', a povestit Elena Gheorghe, transmite spynews.ro.
Înainte de a forma un cuplu, Elena Gheorghe și soțul ei au avut o relație de prietenie, iar acest lucru joacă un rol important pentru căsnicia lor.
„Dacă am simțit că el este foarte obosit sau el este foarte stresat cu un anumit lucru, am făcut eu pasul către el, pentru că, știi cum e, când nu poate unul, poate celălalt. Eu zic că a contat enorm (n.r că înainte au avut o relație de prietenie). Întotdeauna am privit relațiile solide și relațiile care au rezistat în timp, în primul rând, bazate pe o prietenie', a precizat cântăreața.
Anul trecut, în luna iulie, Elena Gheorghe și Cornel Ene au aniversat 16 ani de relație și 9 ani căsătorie. La vremea respectivă, artista i-a făcut soțului ei o superbă declarație de dragoste.
„9 ani de când ne-am căsătorit și 16 de când suntem împreună și la bine și la greu. Iubirea noastră este mai puternică ca oricând. Te iubesc pentru ceea ce sunt lângă tine, pentru fiecare clipă în care suntem noi așa cum ne-am cunoscut, simpli', a scris Elena Gheorghe pe Instagram.
Citește și:
Andreea Ibacka, mărturisiri despre căsnicia cu soțul ei, Cabral: „Nu avem o relație perfectă’
Foto: Arhiva ELLE