Ed Sheeran dezvăluie că, în școala primară, copiii râdeau de el pentru că era roșcat, însă susține că aspectul său diferit i-a adus succesul

Câștigător al patru premii Grammy, Ed Sheeran nu a avut cea mai ușoară copilărie în ceea ce privește interacțiunile cu ceilalți copii, fiind deseori hărțuit pentru aspectul său diferit.

Artistul în vârstă de 28 de ani, care s-a căsătorit recent cu Cherry Seaborn, a povestit despre propria sa experiență cu bullying-ul, susținând că plângea în fiecare zi după ce copiii râdeau de el la școală pentru că avea păr roșcat, ochelari de vedere și era bâlbâit. În ciuda aspectului său, Ed Sheeran spune că aceste diferențe i-au adus succesul de care se bucură astăzi.


În timpul unui interviu cu DJ Nihal și rapper-ul Dave, susținut în sprijinul unei campanii anti-rasism numită Love Music Hate Racism, Ed a dezvăluit că, prin muzică, și-a căpătat încrederea care i-a permis să se integreze și să-și găsească locul. Întrebat dacă simțea încă din copilărie că este diferit, Ed a răspuns: „Da, pentru că eram roșcat și am fost încă din prima zi de școală oarecum rupt din peisaj. Roșcat, bâlbâit, purtam ochelari imenși de vedere, puțin ciudat, dar apoi, după ce am crescut, a început să-mi placă. Mereu am arătat puțin diferit și nu am avut niciodată prea mult noroc cu fetele, iar după ce am început să cânt, auzeam mereu: „oh, este acel băiat roșcat cu chitara’ și devii memorabil pentru asta. Iar apoi, dintr-o dată, începi să devii mai atractiv pentru că ești memorabil. Astăzi le spun mereu copiilor că este nemaipomenit să fii ciudat.’


Ed Sheeran a vorbit despre școala primară și cum plângea în fiecare zi după ce ajungea acasă. „Am urât școala primară cu pasiune. Plângeam în fiecare zi. Însă apoi am ajuns la liceu și am început să cânt la chitară, m-am alăturat unei formații, iar muzica îți oferă încredere și te gândești: „wow, chiar pot să fac ceva bun’, a continuat Ed.

Ed Sheeran și Cherry Seaborn s-au căsătorit anul trecut, înainte de Crăciun, după ce și-au reînceput relația în 2015.

Citește și:
Jennifer Lawrence și Adele au petrecut împreună într-un gay bar, iar imaginile sunt epice

Foto: Instagram, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people