Ed Sheeran a devenit tată! Soția lui, Cheery Seaborn, a născut o fetiță

Ed Sheeran a devenit pentru prima dată tată. Artistul a făcut marele anunț prin intermediul unei mesaj emoționant publicat pe o rețea de socializare.

Ed Sheeran a devenit tată! Soția lui, Cheery Seaborn, a născut o fetiță

Ed Sheeran a devenit tată. Artistul în vârstă de 29 de ani a anunțat venirea pe lume a fiicei sale pe contul personal de Instagram, unde a scris un mesaj emoționant, alături de o fotografie cu o pereche de șosete pentru copii. 

Ed Sheeran a devenit tatăl unei fetițe. Cu această ocazie, artistul britanic a dezvăluit și numele ei. „Bună. Un mesaj scurt din partea mea pentru că am câteva vești pe care vreau să vi le împărtășesc… Săptămâna trecută, cu ajutorul unei echipe uimitoare, Cherry a născut-o pe frumoasa și sănătoasa noastră fiică – Lyra Antarctica Seaborn Sheeran. Suntem complet îndrăgostiți de ea. Atât mama, cât și copilul sunt foarte bine și suntem în al nouălea cer. Sperăm că puteți să respectați intimitatea noastră din acest moment. Multă dragoste și ne vedem atunci când va fi momentul să mă întorc”, a scris artistul pe Instagram.


Anunțul că Ed Sheeran și soția lui, Cheery Seaborn, vor deveni părinți a fost făcut în luna august. La vremea respectivă, o sursă a declarat pentru The Sun că ei au ținut sarcina ascunsă pe toată perioada pandemiei. „Ed și Cherry sunt extrem de fericiți. Sunt de-a dreptul entuziasmați, dar au rămas foarte discreți. Au început deja să își anunțe familia și prietenii. Fac ultimele pregătiri acasă, iar copilul va veni undeva la finalul verii. E într-adevăr un moment fericit și familiile lor sunt foarte încântate pentru ei, abia așteaptă să îl cunoască pe micuț”, a declarat atunci o sursă apropiată pentru tabloidul britanic.

Cei doi și-au petrecut ultimele luni în casa lor din Suffolk, potrivit The Sun.

CONȚINUT VIDEO ELLE

Cherry Seaborn și Ed Sheeran se cunosc de la 11 ani, fiind și prieteni buni în liceu. Artistul a anunțat în ianuarie 2018 logodna lor de aproape o lună, printr-un un mesaj amuzant pe Instagram: „Mi-am găsit logodnică chiar înainte de Anul Nou. Suntem foarte fericiți și îndrăgostiți, iar pisicile noastre sunt mulțumite de asemenea.”

Cei doi s-au căsătorit în secret în decembrie 2018, printr-o ceremonie care a avut loc în Suffolk, de care fanii au aflat abia în februarie anul următor.

Citește și
Nicole Poturalski, presupusa iubită a lui Brad Pitt, este căsătorită

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video