Ecaterina Ladin, dezvăluiri după 10 ani de căsnicie. Ce a mărturisit actrița din „Las Fierbinți” despre soțul ei: „Rar ne certăm”

Actrița Ecaterina Ladin, cunoscută pentru rolul pe care îl joacă în serialul Las Fierbinți, a vorbit deschis despre relația cu soțul ei.

La începutul anului 2024, Ecaterina Ladin, care este cunoscută publicului larg pentru rolul din serialul „Las Fierbinți' difuzat de PRO TV, a devenit mamă pentru a treia oară. Vedeta formează un cuplu alături de Laurențiu Ladin, un om de afaceri originar din Republica Moldova și mai au împreună doi băieți, Marcu și Petru. 


Ecaterina Ladin a vorbit deschis despre relația pe care o are cu soțul ei. Actrița din serialul „Las Fierbinți' a recunoscut că întâmpină dificultăți în ceea ce privește timpul pe care îl petrece doar cu partenerul ei de viață. 

„Uneori, suntem mulțumiți dacă am reușit să adormim unul lângă altul. (…) Am ajuns să avem momente doar pentru noi doi cu programare. Nu suntem un caz aparte. Știu cupluri care au doar un copil și sunt în aceeași situație. Cred că nu trebuie lăsată deoparte relația de cuplu, clar. Părinți fericiți = copii echilibrați. Însă, sunt situații și situații. Uneori, preferăm să dormim și să recuperăm nopțile nedormite de lângă cei mici. Alteori, ne ajunge să ne strângem în brațe și să știm că suntem acolo unul pentru altul, și asta e fantastic', a spus Ecaterina Ladin pentru VIVA!

Ecaterina Ladin a mai dezvăluit și prin ce schimbări a trecut relația cu soțul ei după 10 ani de căsnicie


„Cum spuneam, uneori nu e ușor. Pasiunea de acum 10 ani s-a transformat în timp. Este la un nivel superior, mai matur, în care ne înțelegem nevoile, spațiul, dorințele. Am dat dovadă, amândoi, pe parcursul relației noastre de mult devotament și iubire necondiționată și am reușit să ne menținem un echilibru în viața de cuplu. Rar ne certăm, dar când o facem, preferăm să nu fie și copiii prezenți. Nu știu dacă alții fac asta, dar preferăm varianta prin mesaje, mai ales că, în condițiile joburilor noastre, suntem destul de mult timp plecați de acasă. În plus, situațiile în care ne ciondănim sunt legate de copii. Dacă sunt ei cuminți, suntem și noi liniștiți', a completat actrița pentru sursa citată. 

Invitată în emisiunea „La Măruță' de la PRO TV, Ecaterina Ladin a dezvăluit numele pe care l-a ales pentru cel de-al treilea copil, dar și ce semnificație aparte are. 

„Al treilea copil are numele de Roman Cassian. Pe nașul meu îl cheamă Roman. Nu știam, am tot căutat nume, primul (n.r. – copil) e Marcu, al doilea Petru. Am vrut scurt să fie, să aibă și „r', cum au ceilalți. Și am zis: de ce căutăm atât? Ia uite ce aproape e numele! Roman, ca pe nașul nostru. Cassian trebuia să fie primul. Am zis că de aceea a și venit copilul, pentru că numele acesta trebuia purtat.'


În continuare, a povestit cum se descurcă ea și soțul ei după ce au devenit părinți pentru a treia oară. În principal, Ecaterina Ladin și partenerul ei se ocupă singuri de creșterea copiilor lor, însă mai au parte uneori și de ajutor din partea unei bone. 

„Sunt eu cu soțul și avem o doamnă care ne ajută încă de la primul copil. Nu e cu noi în casă, ea vine când avem nevoie. Și eram însărcinată și am întrebat-o: „Ce faci, Mari, dacă mai fac un copil ne ajuți?'. Și mi-a zis: „Cam mult, cam mult!'. Dar ne ajută. Este diferență de vârstă între copii: primul are opt, al doilea are trei. Îmi zic uneori că stau prea mult cu Roman, că doar lui îi acord cea mai multă atenție, dar el are nevoie de multă atenție acum, că e mic și încă nu știe să ceară și trebuie schimbat, hrănit. Nu știu dacă sunt neapărat geloși, dar exact când eu alăptez, exact atunci au nevoie de ceva ceilalți doi. Întotdeauna', a mai povestit Ecaterina Ladin în emisiunea „La Măruță.' 


Citește și:
Nicole Cherry, declarații oneste despre operațiile ei estetice. Adevăratul motiv pentru care a apelat la medicii esteticieni: „Am fost nevoită să…’

Foto: Facebook Las Fierbinți

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people