Celebrul actor Dwayne “The Rock” Johnson a dezvăluit prin intermediul unui video postat pe contul lui de Instagram că el și familia lui s-au îmbolnăvit de coronavirus.
Popularul actor Dwayne „The Rock” Johnson a dezvăluit prin intermediul unui video postat pe contul lui de Instagram că el și familia lui s-au îmbolnăvit de coronavirus.
Actorul în vârstă de 48 de ani a dezvăluit că și soția lui, Lauren Hashian, în vârstă de 35 de ani, și fiicele lor, Jasmine, 4 ani, și Tiana, 2 ani, au fost diagnosticați pozitiv cu COVID-19 în urmă cu trei saptămâni, însă acum se simt mai bine.
„Pot să vă spun că acesta a fost cel mai dificil și mai provocator lucru pe care a trebuit să îl îndurăm ca familie”, a declarat actorul. „Suntem la finalul bolii, suntem de cealaltă parte a ei. Nu mai suntem contagioși și cu toții suntem – slavă Domnului – sănătoși”.
Dwayne Johnson a povestit că cele două fetițe ale sale, în vârstă de 2 și 4 ani, au avut simptome ușoare – tuse timp de câteva zile -, în schimb, pentru el și soția sa, Lauren Hashian, lucrurile au stat cu totul altfel, însă au reușit să treacă peste.
Fostul luptător de wrestling a mai precizat că, de-a lungul vieții sale, a trecut prin multe „grozăvii”, însă nimic nu se compară cu faptul că el și familia lui au fost diagnosticați pozitiv cu acest virus. „Am fost aruncat, lovit, bătut în trecut, însă a fi diagnosticat pozitiv cu COVID-19 este mult mai diferit decât a trece peste orice rană cumplită”.
Dwayne „The Rock” Johnson a mai precizat că „Prioritatea mea numărul 1 a fost întotdeauna să îmi protejez familia. Și să îmi protejez copiii, cei pe care îi iubesc. Mi-aș fi dorit să fiu numai eu cel diagnosticat pozitiv, însă nu a fost așa. A fost întreaga mea familie. Așa că acest lucru s-a simțit ca o lovitură puternică în stomac”.
Actorul crede că au luat acest virus de la niște prieteni apropiați ai familiei, deși și-au luat întotdeauna măsuri de protecție și au fost atenți. Actorul își roagă fanii să fie extrem de precauți atunci când se întâlnesc cu prietenii sau cu rudele și să-și ia măsuri: să se testeze înainte de o astfel de întâlnire și să poarte mască. „Nu lăsați niciodată garda jos, întăriți-vă sistemul imunitar cu antioxidanți, vitamine și lucruri de acest gen. Purtați mască. Asta este o realitate și este cel mai bun lucru pe care îl puteți face. Este de asemenea și cel mai responsabil lucru pe care îl puteți face, nu numai pentru voi, cât pentru familia voastră, pentru cei iubiți, dar și pentru ceilalți oameni din jurul vostru”.
Dwayne „The Rock” Johnson a fost desemnat recent cel mai bine plătit actor de la Hollywood. Potrivit estimărilor Forbes, el a câștigat 87,5 milioane de dolari între 1 iunie 2019 și 1 iunie 2020, inclusiv 23,5 milioane de dolari pentru thrillerul Netflix Red Notice.
Foto: Profimedia