După anunțul surpriză că au devenit din nou părinți, Hilaria și Alec Baldwin au dezvăluit numele celui de-al șaselea copil

Hilaria și Alec Baldwin au surprins o lume întreagă după ce au anunțat că au devenit părinți din nou, la numai 5 luni de când s-a născut al cincilea copil al lor.

După anunțul surpriză că au devenit din nou părinți, Hilaria și Alec Baldwin au dezvăluit numele celui de-al șaselea copil

Hilaria, în vârstă de 37 de ani, și-a șocat fanii atunci când a anunțat pe contul ei de Instagram că familia lor s-a mărit și ea și soțul ei, actorul Alec Baldwin, au acum șase copii împreună. Anunțul este și mai surprinzător cu cât vine la numai 5 luni de când Hilaria a adus pe lume al cincilea copil al cuplului, Eduardo.

În imaginea postată de Hilaria pe Instagram, ea apare împreună cu cei șase copii – Eduardo (5 luni), Romeo Alejandro David (2 ani), Leonardo Ángel Charles (4 ani), Rafael Thomas (5 ani), Carmen Gabriela (7 ani) și nou născut – iar descrierea este simplă „7”, însoțită de precizarea că Alec Baldwin, în vârstă de 62 de ani, este cel care a făcut fotografia.

Tot Hilaria a fost cea care a dezvăluit și numele celui de-al șaselea copil, dar și o fotografie cu fața bebelușului. Cel de-al șaselea copil al cuplului este o fetiță, iar părinții au ales să o numească Lucia. „Suntem atât de îndrăgostiți de fiica noastră, Lucia. La fel ca frații și surorile tale, ești un vis devenit realitate”, a scris Hilaria în descrierea fotografiei.

Potrivit mai multor surse citate de presa de peste Ocean, fetița a venit pe lume cu ajutorul unei mame surogat.

Într-un interviu acordat publicației People în luna noiembrie, Hilaria a declarat că este fericită cu privire la faptul că are cinci copii. „Cred, acum, că sunt foarte obosită. Și cred, mai ales că este vorba și de COVID, că este o nebunie să ai atâția copii. Chiar cred că este suficient să avem cinci copii”.

Același lucru îl confirmase și Alec Baldwin într-un interviu acordat lui Ellen DeGeneres. „Eu spun lumii că soția mea este un colecționar. Unii oameni colecționează mașini, ceasuri, opere de artă. Soția mea colecționează copii. Îi plac foarte mult copiii”.

Pe 30 iunie, Alec și Hilaria Baldwin, scriitoare și instructoare de yoga, au aniversat opt ani de căsătorie. Actorul mai are o fiică, Ireland, alături de actrița Kim Basinger, cu care a fost căsătorit între 1993 – 2002.

Citește și:
Primele declarații ale Ducilor de Sussex din interviul cu Oprah Winfrey creează controverse

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people