Ducele și Ducesa de Sussex au făcut publică prima felicitare de Crăciun alături de fiul lor, Archie

Fanii familiei regale se pot bucura de încă o felicitare de Crăciun, de data aceasta din partea Ducelui și Ducesei de Sussex, care au pregătit o imagine adorabilă alături de fiul lor.

Prima felicitare în care apare Archie Harrison a fost făcută publică, iar imaginea este adorabilă!


Această felicitare nu a fost publicată însă pe contul oficial, așa cum ne-am fi așteptat, ci a apărut pe un alt cont de Twitter, Queens Commonwealth Trust.

Vă prezentăm cea mai frumoasă felicitare de Crăciun din partea Președintelui și a Vice-Președintelui nostru, Ducele și Ducesa de Sussex. Crăciun fericit!', au scris cei care administrează contul.

Pe felicitarea electronică, Meghan Markle și Prințul Harry au transmis un mesaj perfect pentru aceste sărbători. „Vă dorim un Crăciun și un An Nou fericit din partea familiei noastre'. În felicitare, în centrul atenției se află însă Archie, fiul de șapte luni al Ducelui și Ducesei de Sussex.


Reporterul regal Omid Scobie a explicat că Meghan și Harry au preferat o opțiune mai prietenoasă din punct de vedere ecologic și au ales o variantă electronică pentru felicitarea lor. „Prințul Harry și Ducesa Meghan au ales o felicitare electronică în acest an, arătând un nou portret de familie prietenilor, familiei, colegilor și organizațiilor caritabile. Fotografia a fost făcută de Janina Gavankar', a explicat Omid.

Ducele și Ducesa de Sussex vor petrece Crăciunul alături de fiul lor, Archie și de mama lui Meghan, Doria Ragland în Canada. Aceștia nu vor participa alături de Regină la slujba anuală de la Sandringham, anul acesta urmând să îi vedem acolo pe Ducele și Ducesa de Cambridge.

Citește și:
Ducele și Ducesa de Cambridge, imagine adorabilă alături de cei trei copii pentru felicitarea de Crăciun

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people