Dua Lipa și Ariana Grande poartă Murmur

Dua Lipa și Ariana Grande sunt ultimele din lunga seria a vedetelor internaționale care au ales să poarte brand-ul românesc Murmur. Îți spunem ce piese au ales celebritățile tale preferate din colecțiile semnate de Andreea Bădală.

Dua Lipa și Ariana Grande sunt două dintre cele mai cool staruri feminine ale momentului din industria muzicală, încât e aproape imposibil să nu le știi, să nu le fi fredonat vreo melodie sau să nu le fi admirat, măcar o dată, stilul vestimentar îndrăzneț. Și, deloc de ignorat, foarte sexy. Cele două cântărețe nu se feresc să își exprime personalitățile efervescente prin intermediul hainelor, iar asta au demonstrat și de curând, prin aparițiile lor în videoclipuri și la concerte.


Și nu poate decât să ne bucure faptul că cele două, Dua Lipa și Ariana Grande, au ales recent să poarte piese din colecțiile Murmur, brand-ul românesc fondat de designerul Andreea Bădală. Cele două artiste vin, însă, să completeze o lungă listă de personalități care au îmbrăcat hainele Andreei. În trecut, aceasta a mai realizat haine pentru Madonna, Beyonce sau Britney Spears, printre altele.

Așadar, iată că Andreea Bădală, în mai multe rânduri câștigătoare a trofeului pentru Best Designer la ELLE Style Awards, dă din nou lovitura, pentru că Dua Lipa și Ariana Grande i-au purtat creațiile. Este vorba despre două piese. În primul rând, Dua Lipa, într-un concert la Glasgow, a ales un bra-top Murmur roz, pe care l-a asortat unui costum verde neon din satin. Top-ul cu pricina este disponibil, la prețul de 600 de lei, pe site-ul Murmur.


Iar Ariana Grande a purtat, în clipul piesei „God is a Woman', rochia Zest Long semnată Murmur, o piesă cu detalii bondage pe laterale. Iar dacă stăm să ne gândim la implicațiile curajoase ale clipului ei – până de curând, era de-a dreptul o erezie să îți imaginezi că Dumnezeu ar putea fi o femeie – nu e de mirare că Grande a ales și o rochie îndrăzneață să îi sublinieze mesajul. Cum te-ai aștepta, și această rochie este de găsit pe site-ul Murmur.

Cât despre cele două protagoniste ale știrii noastre, Dua Lipa și Ariana Grande, nu putem decât să sperăm că de-abia au început să descopere moda românească, pentru că, cu siguranță, ar mai găsi inspirație în creațiile designerilor de la noi.

Citește și:
Andreea Bădală, o visătoare pragmatică

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people