Dorian Popa a fost condamnat în dosarul în care era acuzat că și-a condus autovehicului sub influența substanțelor interzise.
Dorian Popa a primit o condamnare în dosarul în care era acuzat de conducerea autoturismului sub influența substanțelor interzise. Pentru a obține o sentință mai blândă, artistul a recunoscut fapta, iar instanța a hotărât, recent, ca acesta să fie sancționat cu opt luni de închisoare, pedeapsa fiind însă amânată pentru doi ani.
Astfel, vloggerul nu va executa pedeapsa imediat, dar, pe parcursul celor doi ani, va trebui să evite orice încălcare a legii și să respecte condițiile impuse de judecători, precizate în decizia instanței. Dacă va comite o nouă infracțiune în acest interval, Dorian Popa va trebui să ispășească atât această condamnare, cât și cea nouă.
Stabilește pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului POPA DORIAN-LAURENȚIU, (…), fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanîe psihoactive (infracţiunea din data de 27.10.2023). Amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilite prin prezenta pe un termen de supraveghere de 2 ani', a decis instanța, potrivit Spynews.ro
Judecătorii au specificat clar condițiile pe care Dorian Popa trebuie să le îndeplinească:
„Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere pe durata termenului de supraveghere și/sau a săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv revocarea amânării aplicării pedepsei potrivit art. 88 C.pen. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.600 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1.500 de lei cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală și 100 de lei cheltuieli judiciare din faza camerei preliminare și de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată astăzi, 26.11.2024”, se mai precizează în sentință.
În luna iulie, instanța a acceptat integral probele prezentate de Parchet și a hotărât demararea procesului în care vloggerul este acuzat de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise.
„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. .. privind pe inculpatul POPA DORIAN LAURENȚIU, fără antecedente penale, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul POPA DORIAN LAURENȚIU”, a hotărât instanța.
În data de 27 octombrie, Dorian Popa a fost oprit de polițiștii rutieri din Ilfov și, în urma testării cu Drugtest, s-a constatat că se afla sub influența unei substanțe psihoactive, în special cannabis. Analizele de sânge efectuate la Institutul Național de Medicină Legală au confirmat rezultatul testului cu Drugtest. De asemenea, Dorian Popa și-a recunoscut într-un video postate pe canalul său de Youtube.
„Am greșit indiscutabil la vârsta și experiența pe care le am. Îmi pare nespus de rău. Prin ceea ce am făcut am dat un exemplu negativ și prin ceea ce urmează vă spun că nu vreau să mă scuz, ci doar să relatez contextul în care s-a întâmplat. Nu mă scuz, îmi asum pe deplin consecințele acțiunilor mele. Recunosc, am consumat cannabis, nu în ziua în care am fost oprit de poliție, dar am consumat, lucru pe care, așa cum v-am spus, îl regret. Îl regret mai ales pentru că eram conștient că poți ieși pozitiv la această substanță chiar și după câteva zile”, a spus Dorian Popa, într-un videoclip postat pe YouTube.
foto: Arhiva ELLE