Președintele SUA, Donald Trump, și liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, s-au întânlit pentru prima dată în Singapore.
La hotelul Capella, din Singapore, Trump și Kim și-au strâns pentru prima dată mâinile, un moment despre care mulți spun că va rămâne în istorie. Cei doi au venit din capete opuse ale încăperii în care s-a ținut prezentarea, iar când s-au intâlnit Kim a spus: Încântat de cunoștință, domnule președinte.'
După prezentarea oficială, cei doi s-au retras la o ședință privată, pentru 45 de minute, împreună cu translatorii lor. Înainte de a dispărea în spatele ușilor, cei doi s-au așezat, iar fiecare a răspuns la o întrebare din partea reporterilor.
Trump a fost întrebat cum se simte, iar răspunsul a fost: Mă simt excelent. O să avem o discuție bună și productivă. Cred că totul se va termina cu succes și nu am absolut nicio îndoială că vom avea o relație frumoasă.'
Liderul Koreei de Nord a răspuns respectuos, printr-un translator: Prejudecățile și practicile învechite ne-au stat în cale precum niște obstacole, dar am trecut cu bine peste ele și acum ne aflăm aici.' Cei doi au dat mâna pentru a două oară și au intrat într-o altă încăpere pentru ședință.
În timp ce schimbau camerele de ședință, la un moment dat, Kim a fost auzit spunându-i lui Trump, printr-un translator: Mulți oameni vor considera acestă întâlnire ieșită dintr-un film fantastic.'
După această întânlire care a spart gheața, cei doi, acompaniați de echipele lor, vor merge la o ședință prelungită și apoi vor lua prânzul. Înainte să se întoarcă în America, Trump va ține o conferință de presă fără Kim.
Conform unor rapoarte ce citează publicațiile coreene, Kim a ajuns la locul întâlnirii cu 7 minute mai devreme decât Trump, ca semn de respect. De asemenea, Trump a purtat o cravată roșie, ce a fost considerat un semn de respect, deoarece nord-voreenilor le place foarte mult această culoare.
Text: Andreea Teodorescu
Foto: Hepta