Dacă ar fi să aruncăm o privire pe contul de Twitter al lui Donald Trump ne-am putea întreba când mai are timp președintele Statelor Unite să se ocupe și de treburile administrative, din moment ce pare că postează non-stop. De fapt, pare că reproduce live șirul gândurilor sale pe platforma socială. Gânduri care implică aproape de fiecare dată atacuri la adresa adversarilor săi și laude la propriile acțiuni. Și, după cum ne-a obișnuit dintotdeauna, multe dezinformări și fake news, în timp ce îi acuză pe ceilalți de propagarea fake news.
Asta a făcut ca Twitter să marcheze câteva dintre tweet-urile lui Donald Trump ca fiind informații incorecte după ce acesta a început să vină cu tot felul de teorii referitoare la o posibilă fraudare a alegerilor în cazul unui viitor vot prin corespondență. A fost de-ajuns pentru ca Trump să revină cu mesaje virulente.
„Republicanii consideră că platformele de social media cenzurează total vocea conservatorilor. Le vom reglementa sever sau le vom închide, pentru a nu permite ca acest lucru să se întâmple. (…) Revizuiți-vă comportamentul ACUM!!!!' a postat Donald Trump pe Twitter în stilul caracteristic, fără a oferi vreo dovadă că platformele de social media ar fi în vreun fel părtinitoare politic.
Sistemul de semnalare al știrilor false a fost implementat de Twitter pe perioada pandemiei, pentru a limita răspândirea fake news. Că o postare a lui Donald Trump a fost semnalată ca atare nu este însă nicio surpriză pentru cineva care urmărește atent declarațiile președintelui american. Tweet-urile acestuia sunt marcate cu un semn de exclamare albastru care trimite la link-uri către articole de pe CNN, The Washington Post și alte surse credibile care demontează afirmațiile lui Donald Trump.
Citește și:
Dr. Adrian Marinescu, despre tratamentele împotriva coronavirusului: „Nu cred că vorbim de o terapie care să fie 100% eficientă’
Foto: Arhiva Revistei ELLE