Doina Teodoru trece prin momente dificile. Cu ce se confruntă actrița: „Mă doare foarte tare”

Actrița Doina Teodoru a vorbit despre momentele dificile cu care se confruntă în această perioadă.

Doina Teodoru a vorbit recent despre problemele pe care le întâmpină în această perioadă. Actrița a dezvăluit cu sinceritate că resimte o foarte mare epuizare și oboseală.


Actrița din serialul „Camera 609, Lasă-mă îmi place' de la Antena 1 a spus care sunt stările pe care le-a experimentat până acum, dar și la ce anume a apelat pentru a gestiona această problemă. 

„Când ajung acasă de la serial abia reușesc să mă scot din haine, să fac un duș și să mă culc. De aici și burnout. E o perioadă în care nu ai timp să te recuperezi, din care îți cam dai somnul peste cap și trebuie să dai randament în fiecare zi. Eu simt o greutate în spate, e ca un sac pe care nu mai pot să-l car, mă doare foarte tare spatele. Sunt atât de obosită încât nu mai pot să adorm, deși am puține ore de somn. Am început să iau niște pastiluțe din plante pentru somn, mă ajută. Chiar dacă dorm puține ore, mă odihnesc calumea!, a spus Doina Teodoru în emisiunea „Xtra Night Show', citată de spynews.ro

Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu au o relație discretă de aproximativ trei ani, iar inițial au evitat să-și expună public povestea lor de dragoste. Cu toate acestea, participarea la emisiunea „America Express – Drumul Aurului' i-a adus în lumina reflectoarelor, iar fanii au fost tot mai interesați de viața lor împreună.


Într-un interviu acordat recent, Doina Teodoru a fost întrebată despre decizia partenerului ei, Cătălin Scărlătescu, de a părăsi emisiunea Chefi la cuțite.

„Eu, personal, nu pot să vă spun nimic. Va trebui să vorbiți cu Cătălin sau cu ceilalți doi chefi: ori cu Florin, ori cu Sorin. E bucătăria lor acolo, asta-i clar. Nu am știut nimic. Am fost informată după: „Vezi că se întâmplă lucrurile astea.' „Ok, îmi pare rău. Ce să zic? Sunt alături de tine, orice s-ar întâmpla, cum e și normal.' Şi eu am aflat odată cu toată lumea. Ce să zic? Cu siguranță va fi văzut în continuare, în restul proiectelor pe care le face', a declarat Doina Teodoru pentru ego.ro.

Doina Teodoru a făcut recent câteva dezvăluiri despre relația cu partenerul ei, mărturisind că programul lor foarte ocupat îi face să se vadă destul de rar.

„În ultima perioadă ne vedem foarte rar. Eu sunt plecată de dimineață până seara. Ne mai vedem dis de dimineață, care se trezește primul: te pup, să ai o zi frumoasă! Când mai prindem așa vacanțe să plecăm să avem câteva zile legate, altfel nu prea… poate ăsta e secretul relației', a mărturisit ea pentru Playtech Știri.

Actrița a mărturisit că cel mai mare test al relației lor l-a constituit participarea la America Express.

„Evident că a fost un test pentru relația noastră, nu eram de foarte mult timp împreună, ne-am luat și ne-am aruncat într-o nebunie. Ne așteptam să fie greu, de la un punct încolo ne-am dat seama că e mai greu decât ne-am așteptat noi să fie. De fapt amândoi spunem că am trecut peste această încercare a vieții noastre în cuplu', a mărturisit ea pentru sursa citată.


Citește și:
Diana Dumitrescu, declarații inedite despre relația cu soțul ei, după 5 ani de căsătorie: „Lucrurile sunt diferite, într-adevăr’

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people