Doina Levintza sau despre pasiunea pentru frumos

Doina Levintza este primul nume care se impune in lumea modei din Romania. Obsedata de frumos, armonie si eleganta, ea este designerul care a reusit prin munca si pasiune sa deschida noi drumuri in cultura romana.

VEZI FOTO

POZA 1 / 5

Daca lumea modei din Romania ar avea un sistem care sa premieze valorile din industrie, Doina Levintza ar trebui sa fie prima persoana care ar merita sa primeasa premiul pentru intreaga cariera. Lumea Doinei Levintza este o lume fascinanta, plina de povesti din perioade in care frumosul era exilat de inchizitorii comunisti. Ea este artistul care a creat sute de personaje in piese de teatru antic sau modern, alaturi de elita regizorilor romani, este designerul care a reusit sa prezinte in cadrul Saptaminii Modei de la New York colectii remarcate cu articole de referinta in presa de specialitate, este numele care a facut istorie in scenografia de televiziune alaturi de Alexandru Bocanet, este personajul care face, cu la fel de mult profesionalism si pasiune, televiziune sau expozitii fascinante.

Pasiunea pentru frumos o imparte de 35 de ani cu un alt artist, Dan Coma. Au impreuna o casa-muzeu in care se regasesc bucuria pentru istorie, elemente manufacturate, obiecte unicat – papusi din portelan listate la burse internationale, icoane bizantine sau broderii elegante. Desi declara nonsalant ca a inceput sa faca moda din motive financiare, creatiile Doinei Levintza iti inspira o eleganta atemporala si ar putea fi oricind primele exponate care sa deschida un ipotetic muzeu al modei romanesti.

ELLE: Dupa o cariera de succes in lumea scenografiei de televiziune, teatru si film, numele dumneavoastra este iremediabil legat de moda. Cum ati ajuns sa va indragostiti de moda?

Doina Levintza: Inceputul in moda a fost destul de banal. M-am apucat sa creez in anul 1977 din motive financiare. Dupa un timp, facind totul cu seriozitate si dragoste, a inceput sa ma pasioneze din ce in ce mai mult moda pentru ca descopeream legaturi cu ce facusem inainte in televiziune. Atunci cind iubesti frumosul ai o imaginatie creativa, o gindire libera si mult curaj sa dai drumul gindurilor, imaginilor care uneori iti vin si in toiul noptii. Am inceput sa lucrez pentru Fondul Plastic ca sa-mi cistig existenta, pentru ca pe 4 martie 1977 mi-am dat demisia din televiziune. La Fondul Plastic am descoperit o noua lume: lumea modei. Aici amestecam bucati de materiale cu pasmanterii, ciucuri, margele si nasturi. Din toate peticele am inceput sa fac fuste si genti. Nu pierdeam nici un centimetru de material. Astazi, dupa 35 de ani, ma intilnesc cu multe persoane care isi aduc aminte de bluzele si rochiile pe care le faceam la Fondul Plastic. Deci, in orice domeniu unde lucrezi trebuie sa ai continuitate, exercitiu de gindire, idei noi si multa munca. Altfel nu poti sa ajungi un bun profesionist.

ELLE: Un alt capitol important din cariera dumneavoastra este legat de teatru si film. Ati lucrat cu elita regizorilor romani, de la Liviu Ciulei la Andrei serban, Mihai Maniutiu sau Dragos Galgotiu. Care a fost proiectul cel mai solicitant din punct de vedere artistic?

D.L.: Pentru fiecare domeniu in care lucrezi, prima faza este cea mai grea, atunci cind stai in fata unei foi de hirtie. Sa incepem cu filmul. Dupa descifrarea scenariului, urmeaza documentarea, cind te inspiri din personaje reale, fotografii, reviste sau carti pentru a intra in lumea pe care trebuie sa o construiesti. Imi aduc aminte de momentul cind i-am pus personajului interpretat de Emil Botta in filmul Ingerul a strigat o caciulita cu urechi. Cind a incercat-o , a exclamat: „Gata, mi-am gasit personajul!. In filmul lui Lucian Pintilie, De ce trag clopotele, Mitica, am folosit masti speciale care au dat un plus de veridicitate filmului. Am lucrat la patina costumelor din Aurul, profetul si ardelenii pina am facut rani la miini pentru a le da aparenta de western adevarat. In teatru intereseaza acea putere magica ce stapineste spectatorul, asigurata in special de regizor. El are nevoie de fantezia, spontaneitatea si capacitatea de esentializare ale scenografiei. Schite, detalii, alegerea materialelor, a accesoriilor, probe cu actorii, discutii despre lumina si culori, toate fac parte din constructia unei scenografii de teatru. Este o munca de creatie imensa, cu multe obstacole, dar in final cu satisfactii, daca spectacolul iese bine. Dupa premiera iti ramine un gol in suflet, pentru ca munca ta nu-ti mai apartine. Am avut sansa sa lucrez cu regizori minunati: Liviu Ciulei, cu Harog György in Iugoslavia, Andrei serban, Mihai Maniutiu, Dragos Galgotiu, cu Virgil Tanase la Paris, spectacole prezentate anual la Festivalul de la Avignon.

ELLE: si azi, daca privim emisiunile TV realizate impreuna cu Alexandru Bocanet, ne frapeaza modernitatea pe care o transmit. Eleganta atemporala a costumelor, modernismul evident al scenografiilor fac din acele emisiuni adevarate repere estetice…

D.L.: Emisiunile muzicale erau evenimente importante pentru televiziune. Daca decorul, costumele, actorii, cintaretii, operatorul si coregraful erau condusi de bagheta magica a unui dirijor care obtinea efecte miraculoase, acesta era Alexandru Bocanet. Comunicarea, creativitatea, pasiunea lucrului in echipa, invazia de idei pe care le aveam amindoi au dus la crearea unui stil de televiziune inconfundabil. Acasa continuam discutiile despre munca de a doua zi. Stateam nopti intregi cu magnetofonul Tesla si imparteam muzica in fraze muzicale. Unde marcam o taietura in bucata muzicala interveneam cu o alta idee scenografica. Decupajul regizoral era realizat tot de Alexandru. Folosea miscari rapide si efecte surprinzatoare. Asta inseamna talent, cultura, pasiune. In alta ordine de idei, anul acesta am infiintat o fundatie si voi crea premiul Alexandru Bocanet pentru tineri regizori care isi vor alege meseria de regizor muzical TV.

Intra pe www.sutalasutaarabica.ro si citeste despre ce fac femeile pentru a se simti 100% implinite. Povesteste-ne experientele tale, ce faci zi de zi pentru a te simti implinita, si poti castiga premii exclusive!

ELLE: Din pacate, am reusit sa vad doar o singura data spectacolul, in regia lui Dan Puric, Hic sunt leones. Un spectacol de referinta, unde costumele sint o prelungire perfecta a personajelor. O „risipa' incredibila de fantezie si frumos…

D.L.: Spectacolul s-a nascut inainte de expozitia mondiala de la Hanovra, unde mi s-a propus sa fac o prezentare de moda. L-am rugat pe Dan Puric sa se ocupe de acest spectacol si, spre sansa mea, a iesit un spectacol de moda total special. Femeia a fost ridicata la rangul de frumusete pe care il merita. A folosit trupa lui de actori, iar eu am adus modele superbe din Budapesta. In Bucuresti am dezvoltat spectacolul si am avut sansa de a se juca pe scena mare a Teatrului National. Spectacolul a avut un real succes, dar a fost scos din repertoriul teatrului din diferite ambitii. Ultimul spectacol in regia lui Dan Puric este Royal Fashion si se joaca la Teatrul de Opereta din Bucuresti. Un spectacol care vorbeste despre frumusete, rafinament si delicatete. Un spectacol care trebuie vazut.

ELLE: Pentru mine, casa dumneavoastra si a lui Dan Coma ramine unul din locurile fascinante ale Bucurestiului. Orice colt este un univers, orice obiect poarta cu sine o istorie aparte. Cum este viata alaturi de un alt creator de frumos?

D.L.: Ne-am cunoscut acum 35 de ani. Dan era pasionat de fotografie si, pentru ca avea inclinatii pentru arta, a inceput sa creeze accesorii. Noi ne completam, nu sintem concurenti. De cele mai multe ori avem nevoie unul de altul in realizarea unui costum. Ne-am cultivat gustul pentru frumos nu numai din carti, ci si umblind prin toate podurile caselor care se demolau, mai ales unde stateam eu, pe strada Sapientiei. Erau sobe vechi de ceramica, tavane pictate, carti vechi, vieti distruse care au disparut odata cu demolarea acelor case superbe. Imi aduc aminte ca Dan facea fotografii, pe care de cele mai multe ori le confiscau baietii vigilenti. De atunci, in casa noastra am adunat obiecte frumoase, care, chiar daca nu au valoare, duc mai departe o istorie, o poveste. Totul in jurul nostru ne exprima si arata o implinire artistica. Avem impreuna un parcurs de ani plini de dragoste, frumusete, bucurie.

Imagine din spectacolul Hic sunt leones, regia Dan Puric, Teatrul National, „I.L. Caragiale”, Bucuresti, 2002

ELLE: Intr-un interviu, Yohji Yamamoto spunea: „Moda suspina dupa tendinte, eu vreau eleganta nesfirsita. Moda nu are timp. Eu am. Eu zic: «Buna ziua, doamna, cu ce va pot fi de folos?». Moda nu are timp sa raspunda la o astfel de intrebare, deoarece este permanent ocupata cu aflarea raspunsului la intrebarea «Ce urmeaza?»…. Mai este moda interesata de eleganta?

D.L.: Eleganta inseamna stil, rafinament, discretie fara nuditate, fara exces, fara senzational. O femeie eleganta domina totul in jur daca are stil. O bluza alba, un pantalon negru, o bijuterie, un parfum placut, un zimbet sint ingrediente suficiente pentru ca o femeie sa fie eleganta. Eleganta e o chestiune de personalitate.

ELLE: La inevitabila intrebare „Ce parere aveti despre moda din Romania' multi designeri raspund ca „inca sintem la inceput'. Asa este? Sau e doar o scuza pentru a evita trecerea la un alt nivel?

D.L.: Am mai spus de multe ori care e parerea mea. Designerii confunda notorietatea efemera data de aparitiile in paginile mondene cu munca creativa, de pregatire a unei colectii care sa aduca ceva nou. Nu avem inca un sistem al modei, nu avem o Saptamina a Modei serioase, in care sa se inscrie toti designerii capabili sa aiba o continuitate in moda. Avem in schimb grupuri care se organizeaza in functie de prietenii si interese. Numai atunci cind problema modei va ajunge o problema guvernamentala si economica vom putea vorbi despre designeri romani.

Marian Palie

Foto: Rares Perca