După mai bine de doi ani de când George Burcea și Andreea Bălan au depus actele de divorț, instanța s-a pronunțat cu privire la procesul celor doi.
Joi, 3 martie 2022, divorțul dintre George Burcea și fosta lui soție, Andreea Bălan, s-a încheiat. Actorul a dezvăluit pentru fanatik.ro care este decizia judecătorilor cu privire la custodia celor două fete pe care pe are din mariajul cu artista.
„Da, astăzi a venit decizia domnului judecător și este una pozitivă, așa cum mă și așteptam. Divorțul este din culpă comună, iar custodia copiilor nu este exclusivă, așa cum cealaltă parte a cerut, ci comună, dar bineînțeles cu domiciliul la mamă, așa cum este normal pentru minore', a spus George Burcea pentru fanatik.ro.
De asemenea, George Burcea a menționat faptul că partenera lui, Viviana Sposub, a fost alături de el în această perioadă pe care a traversat-o.
„Îi mulțumesc Vivianei pentru că a fost sprijinul meu numărul 1 în ultimul an și jumătate și sunt sigur că fără ea nu eram astăzi la fel de bine psihic', a declarat actorul pentru sursa menționată anterior.
George Burcea și Andreea Bălan s-au căsătorit pe 15 septembrie 2019, iar la începutul anului 2020 s-au despărțit. Cântăreața a confirmat la vremea respectivă informația prin intermediul unui mesaj publicat pe rețelele de socializare, după ce în presă apăruse la vremea respectivă mai multe zvonuri despre o posibilă separare. Au împreună două fete, pe Ella și pe Clara.
Relația dintre Andreea Bălan și George Burcea a fost intens mediatizată de-a lungul timpului. Recent, artista a fost invitată în podcast-ul lui Damian Drăghici și a vorbit despre despărțirea de fostul ei soț. Cântăreața a recunoscut că ideea de a face nuntă i-a venit după ce a suferit în luna martie a anului 2019 un stop cardio-respirator în timpul nașterii fiicei sale. Întrebată dacă l-a iertat pe tatăl fiicelor sale, Andreea Bălan a răspuns că da, l-a iertat.
„Da, a fost greu, dificil, a trebuit să trec și eu prin niște introspecție cu mine. Ne-am căsătorit după stopul cardiac. Nu-mi doream să fac nuntă. Nunta, pur și simplu, mi-a venit după ce m-am trezit din acea comă. Mi-a venit ideea să fac nunta și să refac trupa Andre. Cred că s-a întâmplat ceva atunci. Am stat în comă câteva ore. L-am sunat și zic: „Vezi că facem nuntă.' Și am făcut nuntă la șase luni. Am fost patru luni și după aia am băgat actele de divorț. De fapt, nunta nu își mai avea rostul, dar așa am simțit și mă bucur până la urmă.'
Citește și:
Vlad Gherman, declarație surprinzătoare despre Cristina Ciobănașu, la un an de când s-au despărțit: „M-a ajutat să mă dezvolt…’
Foto: Instagram