Dima Trofim va deveni tată pentru prima dată. Iubita lui este însărcinată cu o fetiță

Dima Trofim va deveni tată. Acesta a dezvăluit că iubita lui, Angela, alături de care formează un cuplu de mai bine de un an, este însărcinată cu o fetiță.

Dima Trofim va deveni tată pentru prima dată. Iubita lui este însărcinată cu o fetiță

Dima Trofim va deveni tată pentru prima dată. Iubita lui, Angela, alături de care formează un cuplu de mai bine de un an, este însărcinată.

Anunțul că Dima Trofin va deveni tată a fost făcut chiar de el, în cadrul emisiunii „Star Matinal” pe care o prezintă la Antena Stars. Acesta a vorbit cu emoție despre această nouă etapă din viața lui. „Nu mi-a fost ușor să spun pentru că emoțiile mă copleșeau. Pierdeam cuvintele. Este un copil dorit. Ne-am gândit la treaba asta și l-am făcut. E cu Doamne Ajută. Mai avem încă jumătate de parcurs. Am anunțat-o pe mămica. I-am spus rapid prin telefon, după care față în față. Toată familia a fost super fericită”, a declarat Dima Trofim, la Antena Stars, citat de Spynews.ro.

Dima Trofim a povestit și cum a reacționat în momentul în care a aflat că va deveni tată. „Mi-au lăcrimat ochii. În momentul în care m-a anunțat mi-a trântit trei teste de sarcină pozitive. A fost un moment de block, dar chiar mi-am dorit un copil. Un an și un pic a trecut de când suntem într-o relație”, a spus Dima Trofim, potrivit sursei menționate anterior.

De asemenea, el a dezvăluit și sexul bebelușului, dar și când va naște iubita lui, Angela. „Pe 26, 27 septembrie se va naște. Este fetiță.”

Dima Trofim a împărtășit cu urmăritorii de pe Instagram o fotografie în care apare o ecografie cu bebelușul, alături de un mesaj special. „Prima piesă scrisă de „noi.”

Dima Trofim și Angela și-au păstrat relația departe de ochii presei. Cei doi formează un cuplu de mai bine de un an. Au fost văzuți pentru prima dată împreună în august 2020, atunci când paparazzi i-au surprins în ipostaze romantice.

Angela Ciupitu, partenera lui, este angajată în trustul Antena Group, după cum relatează Libertatea.

Dima Trofim, în vârstă de 32 de ani, este actor și cântăreț. În anul 2008, el a participat în cadrul emisiunii concurs „Fabrica de Staruri” din Republica Moldova. Dima este recunocut și pentru rolul pe care l-a interpretat în serialele TV românești „Pariu cu viața” și „O nouă viață”, precum și pentru faptul că a făcut parte din trupa Lala Band. În trecut, a participat la „Vocea României”, dar a putut fi urmărit și în alte emisiuni-concurs, cum ar fi „Dansez pentru tine”, „Ferma vedetelor” și „Te cunosc de undeva!”.

Citește și:
Îți aduci aminte de Jennifer Dumitrașcu din telenovela „Îngerașii'? Cum arată și cu ce se ocupă astăzi

Foto: Instagram Dima Trofim

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people