Diana Dumitrescu, confesiuni neașteptate despre viața de familie. De ce actrița doarme cu fiul ei: „Nu îmi reproșez absolut nimic…”

Actrița a făcut unele confesiuni neașteptate despre viața de familie.

Diana Dumitrescu este printre cele mai cunoscute actrițe din showbiz-ul autohton, care se bucură zilnic de o familie superbă. Vedeta și soțul ei, Alin Boroi, sunt căsătoriți din 2018, iar împreună au un băiețel adorabil, pe nume Carol.

În anul 2019, Diana Dumitrescu a devenit mamă pentru prima dată, iar după naștere a avut de înfruntat stări accentuate de depresie și un surplus de kilograme. Chiar și acum, actrița în vârstă de 40 de ani se luptă să scape de ele și vorbește deschis despre aceste aspecte, lucru demn de laudă.

Într-un interviu acordat recent, Diana Dumitrescu a făcut unele confesiuni neașteptate despre viața de familie, mărturisind că doarme cu fiul ei, nu cu soțul.

„Nu îmi reproșez absolut nimic. Știi ce bine dorm cu copilul în pat? Ce bine mă odihnesc! Nu am nicio treabă! Nu, nu îmi reproșez absolut nimic, doar că într-adevăr viața de cuplu este puțin mai dificilă, dar asta nu înseamnă că lipsește, nu. E foarte bine cu copilul și atâta timp cât copilul meu primește iubire, ce să-mi reproșez? Îmi place să dorm cu Mickey Mouse și cu delfinii, uneori și cu câte o piesă lego, mă mai trezesc și cu câte un dinozaur, dar e ok.”, a declarat actrița pentru ciao.ro.

Diana Dumitrescu a mai povestit despre faptul că soțul ei nu a fost foarte încântat de schimbarea ei de look, atunci când a renunțat la blond în favoarea șatenului.

„Mă simt foarte bine așa, mi se pare că sunt într-o etapă a vieții mele în care această culoare mi se potrivește. Am o viață mult mai liniștită și sincer îți spun că îmi place că nu mai atrag atenția. Este o bucurie pentru mine. Mă simt foarte bine așa. (…) El s-a îndrăgostit de mine blondă și el mă vede în continuare foarte frumoasă și foarte atractivă și așa, dar tot zice: „Tu ești blondă”. Am fost! Mă bucur că am părul lung și el se bucură de treaba asta, nu mai am probleme, nu mai îmi cade și nu vreau să revin la blond pentru că nu mai sunt acolo, am trecut într-o altă etapă.”, a mai spus ea pentru sursa citată.

De ce vedeta a decis să slăbească

În ultimele luni, Diana Dumitrescu a trecut printr-o adevărată transformare după ce a luat decizia de a scăpa de kilogramele în plus. Într-un interviu acordat recent, actrița a dezvăluit ce a motivat-o să slăbească.

„Am avut o criză de durere, vreo 2 zile, am crezut că mor! Și am vrut să mă duc la Urgență, la spital și a zis soțul meu: „Nu te du, că mori acolo!” Și am început să fac investigații să văd ce e. Sufăr de sindromul intestinului iritabil, am înțeles că este o boală frecventă. Am avut niște probleme și a trebuit să încep un soi de regim, dar nu neapărat dietă, ci un stil de viață pe care l-am adoptat surprinzător destul de ușor, pentru că așa dureri ce am avut, nu mai îmi vine să mănânc, pentru că mi-e frică! Acum sunt bine, Doamne ajută, țin totul sub control”, a povestit actrița pentru Cancan.ro.

Diana Dumitrescu a dezvăluit și care sunt alimentele la care a renunțat pentru a scăpa de kilogramele în plus.

„Nu am nicio dietă minune. Am avut niște probleme cu stomacul și am slăbit. Dar am observat o chestie și ce m-a ajutat să slăbesc, de fapt: supa de pui! Pentru că seara am înlocuit masa consistentă cu supă de pui și automat slăbești. Ăsta e secretul: supa de pui! (…) Am scos acum din alimentație și glutenul și lactoza și practic au început să mi se dezumfle și organele interne care sunt inflamate și așa mai departe și am început să și slăbesc. Am slăbit și în kilograme, dar nu pot să zic cât am slăbit ca și grăsime, ci cât m-am dezumflat foarte tare, pentru că am scos aceste alimente care erau dăunătoare pentru organismul meu”, a povestit Diana Dumitrescu pentru sursa citată.

Citește și:
Imaginile cu care Antonia a surprins pe toată lumea. Artista a pozat nemachiată și și-a impresionat fanii

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people