Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu vor aniversa în curând opt de relație. Prezentatoarea TV și medicul stomatolog s-au logodit în 2016, iar pe 12 octombrie 2019 s-au căsătorit civil, după cinci ani de relație. Au împreună trei copii, pe Alexandru, Melissa și Iris.
Alina Pușcaș și soțul ei se bucură din plin de căsnicia lor, și deși au o familie fericită, momentele în doi sunt prețioase. Prezentatoarea emisiunii „Te cunosc de undeva' obișnuiește să împărtășească cu publicul imagini de cuplu și vorbește deschis despre relația cu soțul ei în fiecare interviu pe care îl acordă.
Vedeta a declarat că se bucură de sprijinul necondiționat al soțului său în fiecare proiect pe care îl are, mai ales că în ultimele luni aceasta s-a apucat de dans.
„Dacă soțul meu era gelos, cu siguranță nu m-ar fi lăsat nici să joc în filme și seriale: acolo, fără excepție, orice personaj feminin ajunge să se sărute și să joace dragostea cu un actor din distribuție. În orice cadru artistic, suntem personaje ce își adaptează reacțiile în funcție de tema dată, așadar jucăm un rol. Așa este și în dans: în funcție de melodie, joci un rol inspirat de ea. Dacă lucrurile ar sta altfel, toți actorii ar fi cupluri numai între ei și dansatorii la fel. Cred că se poate delimita foarte clar munca de viața personală. Așadar, nu, Mihai nu este gelos pe Marian (partenerul ei de dans – n.red) sau pe dansul meu cu el și nici nu am avut vreo discuție în direcția asta', a spus vedeta într-un interviu acordat OK Magazine.
Alina Pușcaș a vorbit și despre momentele de gelozie care intervin în viața oricărui cuplu, însă nu le consideră dăunătoare vieții în doi, ci mai degrabă un condiment.
„Loc de gelozie cred că ar fi în orice relație, chiar și după mulți ani de conviețuire, dacă mai există pasiune, iubire și un motiv întemeiat. (râde) Femeile au uneori motive mai puțin întemeiate să fie geloase și, totuși, se manifestă: poate uneori și din nesiguranță. Până la urmă, o doză de gelozie chiar cred că este binevenită. Te poți folosi de ea ca de un condiment în viața de cuplu. Mă gândesc acum că lipsa totală a ei ar echivala cu dezinteresul. Deci, nu e chiar atât de rău să mai erupă vulcanul din când în când. (râde) Eu sunt o fire destul de vulcanică, deși, de când am copiii, am devenit ceva mai potolită', a mai adăugat ea pentru sursa citată.
Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu par a fi găsit rețeta cuplului perfect și fac eforturi pentru a păstra pasiunea dn viața de familie, chiar dacă amândoi au cariere care îi solicită.
„Ne facem timp. Uneori mă programez la clinică la el, să trec doar pentru un sărut pe fugă. Mi se pare important să surprinzi mereu, să-ți arăți pasiunea sub orice formă și în orice moment al zilei, fie că suntem rupți de oboseală sau super fresh. Știu că sunt multe cupluri care ajung să își justifice cumva lipsa de atenție și deteriorarea pasiunii dintre ei prin nașterea unui copilaș. Dacă iubirea este acolo, nici oboseala, nici venirea pe lume a unui copil nu o pot schimba. Nu există așa ceva! Îți iubești partenerul printre biberoane sau mesele de diversificare, în orele în care bebelușul doarme, când mai trece soacra în vizită și plimbă o oră bebelușul prin parc. Găsești oricând momente, chef și drag de partener să ai! Anul acesta facem opt ani de când suntem împreună și tot clocotim', a mai declarat vedeta pentru okmagazine.ro.
Citește și:
Cine sunt cei mai frumoși bărbați din lume? Brad Pitt dezvăluie numele acestora
Foto: Instagram