Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin cu o nouă emisiune de cooking, având-o alături pe Irina Fodor.
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin cu o nouă emisiune de cooking, având-o alături pe Irina Fodor, iar filmările au avut loc în Grecia.
Cei trei s-au pregătit intens pentru noua competiție, iar clipurile și imaginile postate în ultimele săptămâni pe conturile lor de socializare arată că aceștia sunt extrem de încântați de noua aventură culinară.
Chef Sorin Bontea a declarat că noul format al emisiunii, Chefi fără limite, este combinația perfectă între aventură și pasiunea pentru gătit.
„Descoperim locuri noi, avem tot felul de probe de făcut, care mai de care mai dubioase. Ne pune la muncă cam tare. La unele ne distrăm, la unele ne distrăm mai puțin, la majoritatea ne certăm. (…) Nu mai avem nicio limită, aici e necazul mare”, a precizat Sorin Bontea pentru Antena 1.
„Poți să ai centura neagră la gătit, că în momentul în care ajungi în Grecia la Chefi fără limite și trebuie să gătești când bate vântul și ploaia, și știi că ai vrea să faci nu știu ce și de fapt ajungi să faci altceva, îți dai seama că poți să gătești și în balcon la o brichetă dup-aia. Ceva ieșit din comun„, a povestit chef Dumitrescu pentru sursa mai sus menționată.
Chef Sorin Bontea, chef Cătălin Scărlătescu și chef Florin Dumitrescu sunt protagoniștii unui nou format de adventure – cooking show, primul show TV din România care va combina într-un mod spectaculos gătitul cu călătoriile și aventura, oferindu-le telespectatorilor un spectacol gastronomic, asezonat cu destinații superbe și situații pline de suspans și adrenalină.
„Chefi fără limite” este un format original, care a fost filmat în insulele grecești. Fiecare episod le va dezvălui telespectatorilor preparate tradiționale, preparate originale cu savoare elenă, locuri superbe și aventură cât cuprinde. Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu vor coordona fiecare câte o echipă, miza fiind aceea de a demonstra că un bucătar pasionat se poate descurca în orice condiții și că își poate depăși limitele. Obișnuiți cu confortul propriei bucătării sau cu cămări bine aprovizionate, concurenții vor fi nevoiți de multe ori să își procure singuri ingredintele sau ustensilele, lucru ce va duce întreaga competiție la un alt nivel.
Noul cooking show va fi prezentat de Irina Fodor, care va avea alături și un co-prezentator ce va povesti în detaliu despre specificul locului, mâncărurile și ingredientele pentru care este renumit.
„Când crezi că aventura a luat sfârșit, afli că se coace una și mai și! Cam asta a fost starea mea când am aflat despre Chefi fără limite'. Primul gând a fost de regret că mi-am desfăcut bagajul, pentru că mi-ar fi fost mai simplu dacă lăsam lucrurile în troller, așa cum erau:))) Pe de altă parte, m-am bucurat tare mult că ne reluăm ritmul plin de adrenalină așa de repede, pentru că nu mă așteptam la încă o călătorie. O să explorăm Grecia și insulele ei la pas, cu barca, cu bacul, cu mașina și nu m-aș mira chiar înot, mai ales în cazul chefilor și al echipelor lor:))) O să descoperiți, alături de noi frumusețea necunoscută a acestei țări, cultura ei culinară deosebit de bogată și o să trăiți o aventură care nu seamănă cu ce ați mai văzut până acum.”, a declarat Irina Fodor.
Foto: PR