În urmă cu câteva luni, Dana Săvuică a trecut printr-o operație de reducție și de lifting a sânilor naturali. Vedeta a decis să facă asta din cauza unor probleme de sănătate pe care le are la nivelul coloanei. Dana Săvuică a fost mereu preocupată de felul în care arată și impresionează de fiecare dată cu aparițiile ei. Vedeta are grijă de corpul ei și își dorește să se simtă bine în pielea ei, fiind și unul dintre motivele pentru care a ales să facă această operație de micșorare a bustului.
Dana Săvuică a făcut dezvăluiri neașteptate în emisiunea ei de la Ego.ro în care a avut-o ca invitată pe Luciana Indre, povestind că, în urma unui test genetic a descoperit că este predispusă la cancerul de sân și a luat imediat măsuri.
„Și eu am făcut un test asemănător (n.r. genetic). Culmea, eu în familia mea nu am probleme de acest gen, dar și mie mi-au ieșit niște parametri cu predispoziție spre cancer la sân. Țin minte că am fost, culmea că eu nu am avut probleme, dar numai faptul că scria acolo, negru pe alb, că e o predispoziție, mai ales după vârsta de 40 de ani. De atunci am conștientizat eu că trebuie să mă controlez, că trebuie să fac aceste ecografii mamare, mamografii, dar până atunci, cred că era inconștiența tinereții. Noi, la 20 de ani ne simțim puternici, ne simțim invincibili, simțim că toată lumea ne aparține', a povestit Dana Săvuică, citată de Ego.ro.
Cum se simte Dana Săvuică după operația de micșorare a bustului
Dana Săvuică a detaliat într-un interviu acordat recent care este motivul din spatele alegerii ei de a recurge la o operație de reducție și de lifting a sânilor naturali.
„Mi-am dorit să fac lucrul acesta de foarte mult timp. L-am vizualizat, mi l-am imaginat. Acum, că s-a întâmplat, nu pot decât să mă bucur. Este exact ce mi-am dorit. Este vorba de un lifting și o reducție a sânilor, fără implanturi. Practic, sânii mei sunt tot acolo, dar repoziționați, cum erau așa când aveam 20 de ani. Da, mai mici cu 20%. Este exact mărimea cu care au crescut când am intrat la menopauză. Practic, sânul este cel pe care îl aveam la 20-30 de ani. De la 35, 40 și la 47, când am intrat la menopauză, a fost ca un fel de explozie în zona de sâni, burtă, talie și spate. S-a depus un țesut adipos în această zonă și m-am încărcat foarte mult. Atunci, a trebuit să fac acest lucru pentru sănătatea mea, în primul rând, ca să mă simt mai ușoară, să stau dreaptă. Mă cocoșasem, nu mai puteam să dorm pe burtă, aveam dureri cervicale, dureri de cap, aveam insomnii. Lumea nu știe.', a declarat Dana Săvuică pentru Ego.ro.
Dana Săvuică a ales să vorbească public despre această intervenție, iar fanele au apreciat-o pentru sinceritatea cu care a abordat acest aspect. Vedeta a povestit că a primit mai multe mesaje din partea unor femei care au prins curaj să apeleze și ele la o astfel de operație după ce au aflat de povestea ei. Dana Săvuică nu a fost ocolită și de comentariile răutăcioase, însă acestea nu au afectat-o.
„Au fost sute de femei care mi-au scris și mi-au spus că și ele vor, că au probleme și nu au curajul să facă acest pas, iar, după ce l-am făcut eu, li se pare că ar putea și ele. Le-am răspuns tuturor, fiecare a primit mesaj. Au fost și cei refractari, care au spus: ‘Sigur, vanitatea! Vrea să se bage în seamă, să atragă privirile, atenția! Extraordinar, are 53 de ani, ce îi mai trebuie? Ar trebui fie bunică, să stea în casă, să se închidă, e cu un picior în groapă!. Îmi asum, e corpul meu, vreau să mă simt bine în corpul meu. Corpul îmi cerea acest lucru, iar eu i l-am oferit, ca să trăim frumos împreună', a mai spus Dana Săvuică pentru sursa citată.
Citește și:
Julia Roberts și Danny Moder au sărbătorit 21 de ani de căsnicie. Actrița a dezvăluit o imagine rară cu soțul său
Foto: Instagram