Pavel Bartoș a vorbit deschis despre căsnicia cu soția lui, Anca, și despre cele trei fiice ale lor, Eva, Rita și Sofia.
Pavel Bartoș și soția lui, Anca, sunt căsătoriți din anul 2003 și au împreună trei fete, pe Eva, Rita și Sofia.
Pavel Bartoș și soția lui își trăiesc relația departe de ochii publicului și sunt discreți în ceea ce privește aparițiile lor publice. De fiecare dată când are ocazia, actorul vorbește cu multă mândrie despre fiicele sale. Recent, în cadrul unui interviu, prezentatorul TV a făcut declarații emoționante despre fetele lui, dezvăluit faptul că cea mică a avut oportunitatea de a interpreta un rol în cadrul filmului său.
„Fata cea mare este studentă la Drept. Cea mijlocie învață, este la școală, se pare că se va orienta spre arhitectură și design interior. Iar cea mică, probabil, se va îndrepta spre a mea meserie. De curând, a avut o experiență extraordinară, a jucat un mic rol în filmul „Ramon” și a fost foarte fericită cu această experiență. Se pare că de ea nu o să scap și va îmbrățișa meseria mea, dar nu provoc lucrurile, cine știe, poate pe la 15-16 ani își va schimba opinia. Dar, deocamdată, s-a bucurat foarte mult de această experiență. Marele merit în acest drum colosal, care se numește educația copiilor, îl are Anca, soția mea”, a declarat Pavel Bartoș pentru VIVA!
Cu toate că este rezervat în privința căsniciei sale, Pavel Bartoș a surprins cu declarațiile făcute pe marginea acestui subiect. Actorul a spus cum reușesc el și soția lui, Anca, să mențină un echilibru între activitățile profesionale și viața personală.
„E musai să-l găsim! Nu-i ușor, dar e musai să-l găsești. Nu mă întrebați, însă, cum. Nu am vreo formulă. E în funcție de situație, de timp, de oameni. Și încă perfecționăm formula”, a adăugat Pavel Bartoș pentru sursa citată anterior.
Într-un alt interviu acordat acum ceva vreme, Pavel Bartoș a spus că și-a încurajat fiicele să își urmeze propriile visuri, fără a simți că trebuie să urmeze cariera acestuia în actorie. De asemenea, actorul consideră că este important să le arate zilnic iubirea pe care o simte pentru ele. Pavel Bartoș și fiicele lui au o relație specială și, deși nu petrec mereu timpul împreună pe care și-l doresc, aceștia profită la maxim de escapadele în străinătate sau momentele de acasă în familie.
„Am avut un mare noroc și un mare sprijin în familia mea, adică m-au susținut total și le mulțumesc și le iubesc și sunt un mare norocos. Nu reușesc în fiecare zi (n.r. să spună că le iubește), dar încerc în fiecare zi să le arăt. E important să arătăm celor dragi nouă că îi iubim, nu doar de Paște sau de Revelion. Ideea este că, în general, copiii din generația asta sunt foarte deștepți. Ei trebuie doar să decidă. Trebuie să le oferim modele, trebuie să le arătam lucruri, dar nu trebuie să îi desconsiderăm, trebuie doar să le oferim opțiuni și să fim alături de ei și să le arătăm calea bună, dar calea cea bună o hotărăsc ele. Nu înseamnă că ceea ce e bun pentru noi e bun și pentru ei”, a declarat Pavel Bartoș într-o emisiune de la Antena Stars.
Foto: Instagram