Dezvăluirea făcută de Cleopatra Stratan după 4 ani de relație cu Edward Sanda: „Asta mă enervează cel mai mult…”

Cleopatra Stratan și Edward Sanda au sărbătorit recent 4 ani de relație.

Cleopatra Stratan și Edward Sanda formează un cuplu din februarie 2020. Au fost inițial foarte buni prieteni și s-au întâlnit cu mai multe ocazii la studioul unde înregistrau piese, iar ulterior relația lor a evoluat.

Edward Sanda și Cleopatra Stratan formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de vedete din showbiz-ul autohton. S-au căsătorit religios în cadrul unei ceremonii restrânse care a avut loc pe 22 august 2021, în Chișinău, la câteva zile după ce au făcut cununia civilă, mai exact pe 14 august 2021.

Într-un interviu acordat recent, cei doi au vorbit deschis despre relația lor și cum reușesc să aibă o conexiune puternică.

„Noi credem în ideea de suflet pereche. Noi ne-am găsit unul pe altul și asta le dorim tuturor și dacă este menit să fie acela, atunci să-l țină cu toată inima. Cred că cel mai bine este să fie un echilibru în relație și în absolut orice”, a declarat Cleopatra Stratan pentru Cancan.ro.

Cuplul a discutat și despre aspectele mai puțin plăcute ale relației.

„Îți spun eu, când nu este acasă, asta mă enervează cel mai mult. Da, în ultima perioadă au început evenimentele și am fost nevoiți să fim în direcții diferite în aceeași zi. Unul a fost în Estul țării, altul în Vest. Ne enervează tare că din cauza asta trebuie să petrecem niște zile sau o perioadă la distanță. Nouă nu ne place, am stat destul la distanță în pandemie”, s-au confesat cei doi pentru sursa citată.

Deși mulți au considerat că cei doi erau prea tineri în momentul în care au decis să se căsătorească, acest lucru nu i-a influențat deloc.

„Ne iubim mult și noi nu avem o relație obișnuită. Noi suntem copii în suflet, ne place să petrecem timp împreună. Și atunci când, în fiecare zi ești din ce în ce mai fericit alături de persoana pe care o iubești și lângă care te trezești dimineața, nu ai cum să te plictisești”, a mai declarat cântăreața.

Au lansat o piesă inspirată din experiență traumatizantă de la America Express

După experiența „America Express”, Edward Sanda și Cleopatra Stratan continuă călătoria muzicală și colaborează din nou pentru un single fresh, „Cu pistolul la tâmplă”, o piesă ce transmite prin muzică și versurile profunde o poveste încărcată emoțional, în care frica își spune cuvântul.

Cu muzica și versurile compuse de către Edward Sanda, „Cu pistolul la tâmplă” reprezintă realitatea cruntă pe care oamenii o trăiesc acolo unde sărăcia este mai puternică decât natura umană, iar dorința de a avea mai mult primează.

„Am lansat cea mai grea piesă din punct de vedere emoțional în urma experienței din „America Express România”! Este despre noi și echipa noastră cu care am trăit clipe terifiante în Columbia. Cu toate astea, am reușit să transformăm amintirea acestor momente în artă! Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături!”, spune Cleopatra Stratan.

„Am făcut piesa asta după experiența pe care am trăit-o în Columbia, pentru că am fost părtași la un jaf armat. Ne-au atacat trei motocicliști cu pistoalele în Columbia, au atacat duba în care noi eram și practic am considerat că în urma acestei experiențe, fiind artist, prin muzică mă exprim cel mai ușor, iar acele 30 de secunde le-am transformat într-o piesă. Cred că cea mai mare declarație e în single și oamenii o să înțeleagă ce am simțit în acea seară când o să o asculte”, a spus Edward Sanda.

Reamintim faptul că Edward Sanda și Cleopatra Stratan, care formează prima echipă de vedete care a fost eliminată din competiția America Express, au trăit o experiență traumatizantă. În episodul care a fost difuzat pe data de 7 noiembrie, cei doi au trecut prin momente de coșmar după ce mașina în care se aflau alături de echipa lor, reporteră și cameraman, a fost înconjurată de motocicliști înarmați.

Cum toți concurenții se aflau într-o zonă foarte periculoasă din Columbia, ei nu au mai fost nevoiți să își caute cazare ca în mod normal. Fiind ultima echipă care a reușit să ducă la bun sfârșit toate probele zilei, Cleopatra Stratan și Edward Sanda urmau a se îndrepta spre cazare când mașina de producție a fost înconjurată de o bandă de motocicliști, iar un bărbat i-a pus pistolul la cap reporterei.

„Noi am ajuns pe la ora 9 jumate – 10 seara și am parcat la două minute până la cazarea unde trebuia să stăm și în 10 secunde, trei motociclete ne-au înconjurat cu pistoale. Cu pistoale, pistoale”, au povestit Cleopatra și Edward.

Cleopatra și Edward se pregăteau să coboare din mașina în care se aflau, alături de cameraman și reporteră. Cântăreața nici nu a apucat să iasă că au început să se audă focuri de armă. Edward Sanda, soțul său, a avut prezență de spirit și a reușit să o tragă imediat în mașină, însă de cealaltă parte a autovehiculului, reportera emisiunii a fost amenințată cu pistolul la cap. Bărbatul înarmat i-a cerut telefonul și pentru a scăpa cu viața, aceasta i l-a predat.

„A trecut pe lângă mine ăla cu pistolul și s-a dus la reporter, la Adriana, cu pistolul la cap. I-a zis: „Dă-mi telefonul”, ea i l-a dat și eu în timpul acesta, mi s-a activat un instinct de salvare și am deschis duba, am tras-o după mine (n.red. Cleopatra), ea a intrat în mașină și s-a auzit pistol”, a mai dezvăluit Edward Sanda despre incident.

„Eu am crezut că au împușcat-o pe Adriana. Totul s-a întâmplat în spatele dubei. Nu știai la ce să te aștepți. Eu m-am gândit la ce-i mai rău”, a mai adăugat artistul.

Din stradă au continuat să se audă focuri de armă, iar echipa de securitate a intervenit imediat și a salvat situația.

„Am avut mare noroc că în spatele nostru era securitatea, care s-a luat după ei să-i urmărească în momentul în care noi eram atacați. Am aflat că am fost urmăriți de doi motocicliști”, a declarat cântărețul.

Citește și:
Adelina Pestrițu și soțul ei, Virgil Șteblea, își mai doresc un copil. Ce părere are fiica lor: „O mai întrebăm'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people