Dezvăluirea făcută de Andreea Esca în direct: „Eram rebelă”

Andreea Esca a surprins pe toată lumea cu dezvăluirea pe care a făcut-o în cadrul unei emisiuni televizate.

Dezvăluirea făcută de Andreea Esca în direct: "Eram rebelă"

Andreea Esca a fost invitată recent, în cadrul emisiunii „La Măruță” de pe PRO TV, iar cu această ocazie prezentatoarea a făcut o serie de dezvăluiri inedite. 

Andreea Esca a împărtășit în emisiunea lui Cătălin Măruță mai multe amintiri amuzante de care a avut parte. Prezentatoarea a mărturisit că la un moment dat le-a cerut colegilor de liceu bani pentru a-și plăti factura de la telefon. 

„Odată am vorbit atât de mult la telefon, că a venit nota foarte, foarte mare. M-am gândit că nu o să fie bine deloc cu ai mei, atunci era un alt tip de parenting. Am plecat prin liceu și am făcut o chetă, ca să pot să mă duc pe ascuns și să îmi plătesc telefonul pentru că era foarte foarte mult. Și am plătit. Doar i-am luat, nu i-am dat înapoi. Ai mei află chiar acum.”

Confesiunile făcute de Andreea Esca nu s-au oprit aici, prezentoarea dezvăluind că au existat momente în care lua mașina părinților fără ca aceștia să știe. Totuși, vedeta PRO TV a povestit că părinții ei și-au dat seama până la urmă de acest lucru. 

„Mama mi-a spus, cred că aveam vreo 30 și ceva de ani, am simțit nevoia să îi mărturisesc că atunci când plecau ei de acasă luam mașina din fața blocului, o conduceam și până se întorceau o puneam perfect, să nu se observe că am luat-o. Eram rebelă. Mama și tata mi-au zis că și-au dat seama pentru că nu puneam și benzină”, a declarat Andreea Esca în emisiunea „La Măruță.”

Numele Andreei Esca este invariabil asociat cu prezența ei la pupitrul știrilor PRO TV. Pe data de 1 decembrie 1995, Andreea Esca apărea pentru prima dată la pupitrul știrilor de la PRO TV. Vedeta este considerată astăzi una dintre cele mai cunoscute prezențe din televiziunea din România.

Debutul în televiziune al Andreei Esca a avut loc când aceasta avea 19 ani și a prezentat tot un jurnal de știri. În urmă cu aproape 30 de ani, Andreea Esca s-a angajat la Soti TV, primul post de televiziune independent din România, iar la vremea respectivă era brunetă, cu păr lung și ondulat. Ea prezenta atunci un buletin de ştiri alături de Răzvan Dumitrescu, Adrian Munteanu şi Laura Spiru. În plus, înainte de a deveni imaginea postului PRO TV, Andreea Esca a avut ocazia să vadă și cum se lucrează în redacția popularului post de televiziune CNN, chiar în Statele Unite, alături de studenți din întreaga lume.

Citește și:
Andreea Bănică, amintiri cutremurătoare despre copilăria ei: „Am crescut cu certuri, scandaluri, bătăi'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people