Detaliul bizar observat la locul de veci al lui Matthew Perry, la scurt timp după înmormântare

Un detaliu surprinzător a fost observat la locul de veci unde a fost înmormâmtat Matthew Perry în urmă cu câteva zile.

Matthew Perry a fost înmormântat recent după moartea sa șocantă din 28 octombrie, alături de alte celebrități precum Carrie Fisher și Debbie Reynolds, deși florile comemorative au fost îndepărtate de la locul de înmormântare.


Florile de la mormântul lui Matthew Perry au fost strânse

Acest lucru face parte dintr-o încercare a familiei sale de a păstra locul de veci intim și privat față de fani pentru moment. El a fost înmormântat la „Sanctuarul iubirii prețioase' din cimitirul Forest Lawn din Hollywood Hills, potrivit TMZ. Secția este închisă și izolată, ceea ce o face un loc privilegiat pentru înmormântarea celebrităților departe de public, permițând familiei să petreacă momente cu cei dragi departe de ochii privitorilor.


sursa: profimedia
sursa: profimedia

După slujba de vineri, 3 noiembrie, o mare cantitate de flori a fost lăsată în memoria actorului din Friends, dar florile au fost îndepărtate până marți, în săptămâna următoare. Colegii săi din Friends au participat la înmormântarea sa, și anume Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, David Schwimmer și Matt LeBlanc, în cadrul unui eveniment restrâns și privat care a inclus și familia sa.


Jennifer Aniston, complet devastată de moartea actorului

Jennifer Aniston a interpretat-o pe Rachel Green în serialul emblematic din 1994-2004 și a primit vestea morții lui Perry (Chandler Bing) foarte greu, la scurt timp după moartea tatălui ei, fiind chiar retrasă la înmormântarea prietenului ei de lungă durată.

„Dintre cei cinci rămași, Jen și Courtney sunt cel mai mult afectate. Iar Jen este probabil cea care se luptă cel mai mult. Încă nu și-a revenit complet după acea întâmplare, iar acum acest lucru a dat-o complet peste cap. În ciuda faptului că face tot ce poate pentru a se aduna și a-și reveni… (moartea lui Matthew) a fost o lovitură complet devastatoare', a declarat o sursă pentru PageSix.com. 


Jennifer Aniston, Lisa Kudrow, David Schwimmer, Courteney Cox și Matt LeBlanc au oferit o declarație comună pentru People, în care au exprimat durerea și șocul prin care trec în aceste momente. De asemenea, colegii lui Perry au transmis că au nevoie de un moment pentru a plânge moartea iubitului lor prieten.

„Suntem cu toții complet devastați de pierderea lui Matthew. Am fost mai mult decât niște colegi de distribuție. Suntem o familie. Sunt atât de multe de spus, dar chiar acum ne vom lua un moment pentru a plânge și a procesa această pierdere profundă. În timp vom spune mai multe, când și cum vom fi capabili. Deocamdată, gândurile noastre și dragostea noastră sunt alături de familia lui Matty, de prietenii săi și de toți cei care l-au iubit în întreaga lume', au transmis Jennifer Aniston, Lisa Kudrow, David Schwimmer, Courteney Cox și Matt LeBlanc într-o declarație pentru People.


Citește și:
Imagini inedite din casa de 60 de milioane de dolari pe care Jennifer Lopez o împarte cu Ben Affleck

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people