Detalii inedite despre relația dintre Florin Ristei și Naomi Hedman. Ce au dezvăluit cei doi

Florin Ristei și partenera lui, Naomi Hedman, au făcut declarații surprinzătoare despre cum a început povestea lor de dragoste.

Florin Ristei și Naomi Hedman formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi s-au cunoscut la filmările emisiunii X Factor România, Naomi fiind una dintre concurente, eliminată însă pe parcursul show-ului, iar artistul a fost jurat în sezonul 9. Relația lor a început după ce Naomi, care e model și cântăreață, a fost eliminată din show-ul de talente.


Florin Ristei și Naomi Hedman au fost până acum destul de rezervați când a fost vorba despre povestea lor de dragoste, însă recent cei doi au vorbit despre relația lor pentru revista Viva!, fiind de altfel și primul interviu pe care îl acordă împreună. „Nici de acum n-o să vorbim foarte mult despre relația noastră, pentru că de-asta e a noastră și ne place să o ținem intimă. Cu siguranță X Factor a fost triggerul pentru relație, iar din partea mea a fost o atracție din prima. M-a fascinat! Cu siguranță ne amintim amândoi momentul de parcă a fost ieri!', a declarat Florin Ristei.


În ceea ce privește cine a făcut primul pas în relația lor, se pare că Naomi Hedman a fost cea care a avut mai mult curaj. „Pentru prima dată mi-am depășit un pic rușinea și am făcut eu primul pas. Pasul a fost destul de natural, pentru că eram în elementul meu, pe scenă, iar asta m-a împins să am puțin curaj', a spus Naomi.

„Mi-am dat seama din prima că e foarte natural, amuzant, pasionat și profesionist în ceea ce face, iar apoi a devenit ființa mea preferată', a adăugat modelul pentru sursa menționată.

În luna iulie, s-a aflat că Florin Ristei și Naomi Hedman s-au logodit. Artistul a fost cel care a făcut această dezvăluire în cadrul podcastului „Aproximativ discuții' găzduit de Gojira și produs de canalul de YouTube HappyFishTV. „N-am zis-o niciodată. M-am și logodit. N-am zis-o nimănui. M-am logodit pe 30 decembrie anul trecut. N-a știut nimeni, doar câțiva apropiați', a declarat Florin Ristei.

Naomi Hedman este model și cântăreață și a devenit inițial cunoscută în Marea Britanie. A avut mai multe colaborări muzicale însemnate, precum cea cu Nicki Minaj. De asemenea, Naomi a participat la reality show-ul Ex on the beach, în cel de-al patrulea sezon, în 2016.


Citește și:
Ramona Bădescu despre posibilitatea unui al doilea copil: „Nu există o vârstă la care trebuie să devii mamă’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people