Copiii lui Ryan Gosling și ai Evei Mendes sunt menținuți de celebrii lor părinți în afara atenției publice. Acum, însă, actorul a făcut scurte declarații despre viața sa de familie.
Copiii lui Ryan Gosling și ai Evei Mendes sunt printre cei mai feriți de atenția publicului din showbiz-ul american, lucru greu de făcut, dacă avem în vedere faptul că paparazzi sunt mereu dispuși să vâneze progeniturile celebrităților de cel mai înalt calibru. Dar, în vreme ce unii actori postează chiar ei nenumărate imagini și clipuri ce îi au drept protagoniști pe copii, cei doi actori au stabilit de la bun început că nu vor să posteze imagini ale fiicelor lor până ce acestea vor fi suficient de mari încât să agreeze la a fi postate online – și, deci, să înțeleagă ce înseamnă o viață publică.
Esmeralda, în vârstă de 7 ani, și Amada, în vârstă de 5, sunt copiii lui Ryan Gosling și ai Evei Mendes, care au reușit până acum, în cele mai multe cazuri, să evite obiectivele paparazzilor în ieșirile lor de familie. Într-un nou interviu, acordat revistei GQ, actorul în vârstă de 41 de ani a discutat despre cum a reușit să fie un părinte bun în perioada pandemiei și despre ce părere au fiicele sale despre filmele lui.
Copiii lui Ryan Gosling au apărut în discuție atunci când actorul vorbea despre timp, lucru care l-a făcut să declare că se gândește mult la acest concept în aceste zile. „Copiii cresc atât de repede încât trebuie să fiu atent la timp într-un mod în care nu obișnuiam să o fac”, a declarat acesta, mărturisind și că el și partenera sa de viață au avut de furcă să-și țină fiicele ocupate în timpul perioadelor de carantină.
„Copiii noștri erau la o vârstă foarte dificilă pentru a nu fi capabili să se vadă cu alți copii sau să interacționeze cu oameni, chiar dacă eu și Eva ne-am străduit”, a mai spus acesta, dezvăluind și că „am jucat mai multe roluri în carantină decât în filmele noastre. Dar publicul e mai dificil, totuși, acasă.”
De asemenea, din interviu reiese și că copiii lui Ryan Gosling nu i-au văzut încă filmele, și că acesta nu se grăbește să le arate prea mult din ce constă munca lui, deoarece Esmeralda și Amada sunt la o vârstă la care le poate fi dificil să facă diferența dintre realitate și fantezie. Astfel, atunci când Esmeralda a fost martora unei scene de luptă între Gosling și Harrison Ford, pe platourile filmului Blade Runner 2049, din 2017, i-a strigat tatălui ei în timpul filmării: „Câștigi!”. De asemenea, se pare că copiii lui Ryan Gosling au impresia că tatăl lor a muncit pe lună, atunci când îl portretiza pe Neil Armstrong în filmul First Man, mai arată interviul.
Foto: arhiva ELLE; Profimedia