Despărțirea dintre Demi Lovato și Max Ehrich nu este deloc una amiabilă

Cu mici excepții, în mod normal, atunci când un cuplu de vedete se destramă, cei doi au numai cuvinte bune de spus unul despre celălalt.

Despărțirea dintre Demi Lovato și Max Ehrich nu este deloc una amiabilă

Se pare că în cazul fostului cuplu format din Demi Lovato și Max Ehrich, cuvintele bune lipsesc cu desăvârșire, ba din contră.

Demi Lovato nu este deloc fericită cu modul în care Max Ehrich se comportă după despărțirea lor. Relația celor doi a început în luna martie și ei s-au logodit în iulie. Însă, la finalul săptămânii trecute, a devenit public faptul că logodna celor doi a fost anulată.

De atunci, Ehrich, în vârstă de 29 de ani, a făcut câteva declarații inedite pe contul lui de Instagram. El susține că Demi Lovato, în vârstă de 28 de ani, nu i-a spus că dorește să se despartă de el, mai mult chiar, el ar fi aflat vestea din tabloide. În plus, el spune că este hărțuit de fanii cântăreței.

Mai multe surse au declarat însă că Ehrich „minte” cu privire la modul în care a aflat de despărțire și că Demi i-a spus decizia ei cu mult timp înainte ca vestea să ajungă în presă. „Demi nu mai vrea să aibă deloc contact cu Max în acest moment, au mai declarat sursele. Ea se simte complet jenată de modul în care el se comportă acum și cum discută despre relația lor pe social media. Nu mai vrea să aibă nimic de-a face cu el”.

În plus, un prieten apropiat al cântăreței a declarat că Ehrich „refuză să creadă că logodna lor a fost anulată” și că a încercat să ia legătura cu Demi, însă aceasta consideră că acest gen de comportament „este îngrijorător” și nu vrea ca lucrurile să escaladeze. „Demi a terminat complet această relație și nu mai vrea să îl vadă deloc. Nu poate crede că a căzut în capcana lui și este foarte supărată din acest motiv”.

Demi Lovato a șters de pe contul ei de Instagram imaginile în care apărea alături de Ehrich, și acesta procedând în același fel. O sursă a declarat pentru People că despărțirea celor doi a avut loc pentru că „ambii doreau să se concentreze pe carierele lor”, însă E! a publicat o declarație a unui prieten apropiat al artistei care preciza că „Lovato nu a știut cine era cu adevărat Max și nu crede că, de fapt, intențiile lui erau bune”.

Citește și:
Demi Lovato a publicat un selfie nemachiată, iar fanii i-au lăudat gestul

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people