Designerul Stephan Pelger a murit la vârsta de 44 de ani

Cunoscutul designer Stephan Pelger a murit la vârsta de 44 de ani.

Designerul Stephan Pelger a murit la vârsta de 44 de ani

Stephan Pelger a murit. Cunoscutul designer avea 44 de ani și a fost găsit mort joi, 8 iunie, într-o locuință din Sectorul 2 al Capitalei, după cum au declarat surse judiciare pentru Libertatea

„La data de 8 iunie polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 2, se află o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei”, a transmis Poliția Capitalei, într-un comunicat, conform Libertatea. 

Aceleași surse judiciare au confirmat pentru sursa citată că este vorba de creatorul de modă Stephan Pelger. Trupul neînsuflețit al acestuia va fi transportat la INML pentru efectuarea necropsiei, iar cazul a fost preluat de Serviciul omoruri. 

Stephan Pelger a fost unul dintre cei mai cunoscuți designeri români, care s-a bucurat de-a lungul carierei sale în modă de succes atât pe plan autohton, cât și internațional. 

În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate pentru ELLE România în 2021, Stephan Pelger a vorbit despre cum a început pasiunea lui pentru modă, dar și ce pași a urmat în cariera sa.

„De-a lungul anilor nu numai designul vestimentar s-au numărat printre pasiunile mele din universul modei! La 14 ani am început să decorez vitrinele magazinului Benetton. În timpul facultății de design de la Viena mi-am urmat și această pasiune, în continuare, la diverse boutiquri de lux, printre care și Missoni. La 30 de ani am câștigat un concurs internațional pentru creație și styling, Germany’s Next Top Designer, au urmat multe colaborări de design și styling printre care Kanye West, Sisley, și cel mai important pentru propriul brand, Stephan Pelger, care în 2021 a împlinit 20 de ani! Styingul este universul de a explora moda și de a celebra designeri mari și mici!”, a declarat Stephan Pelger pentru ELLE România. 

De-a lungul timpului, Stephan Pelger a vorbit deschis despre faptul că suferea de insomnie cronică și stări de depresie. 

Citește și:
Topmodelul Beverly Johnson face furori revenind pe podium la 70 de ani, în show-ul aniversar al creatorului american Dennis Basso

Foto: Instagram Stephan Pelger

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people