Denis Ștefan și Cristina Zegan au devenit părinți pentru a doua oară!

Denis Ștefan și Cristina Zegan au devenit părinți pentru a doua oară. Dansatoarea a născut vineri și a și dezvăluit numele copilului.

Denis Ștefan și Cristina Zegan au devenit părinți pentru a doua oară!

Denis Ștefan și Cristina Zegan, partenera sa de viață, au devenit părinți pentru a doua oară. Cei doi aveau deja o fiică, Delia, și își doreau de câțiva ani și un al doilea copil în viețile lor.

Denis Ștefan și Cristina Zegan povesteau încă din 2017 că își doreau al doilea copil. „Vrem să îi oferim o surioară cât mai repede. Nu ne dorim să treacă timpul, pentru că ne obişnuim cu binele şi apoi e mai greu. Lucrăm la asta şi sperăm să se întâmple curând”, mărturisea Cristina Zegan, fostă dansatoare la emisiunea TV Cronica Cârcotașilor. „La al doilea e întotdeauna mai uşor. Toţi prietenii spun asta”, spunea și Denis Ştefan, la PRO TV.

Iată că dorința s-a și împlinit. Cu câteva luni în urmă cei doi au anunțat că așteaptă un copil, iar vineri Denis Ștefan și Cristina Zegan au sărbătorit venirea pe lume a celei de-a doua fiice a lor. Anunțul nașterii a fost făcut chiar de soția lui Denis Ștefan, pe contul său de Instagram, unde este urmărită de câteva zeci de mii de fani. Cristina Zegan s-a fotografiat chiar la spital, cu fiica ei în brațe. Mai mult, aceasta a dezvăluit și numele fiicei sale.

„Vineri, 03.09.2021, a venit pe lume a doua minune în viața noastră, Dominique Maria. Suntem binecuvântați! Abia așteptăm să ajungem acasă la tati și Delia. Mulțumim pentru fiecare gând bun!”, a scris ea. Denis Ștefan a reacționat imediat la postare: „Vă iubesc”, a scris el.

Fiica cuplului format din Denis Ștefan și Cristina Zegan a venit pe lume la Spitalul Universitar din București, iar proaspăta mamă a mulțumit și echipei de medici care au ajutat-o să aibă o naștere ușoară. „Mulțumesc Conf.Univ. Dr. Anca Alexandru Florin și intregii echipe a spitalului Universitar București pentru grijă și implicare! ”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de ✨ (@cristina.stefan.oficial)


„Revin curând! Vă mulțumim pentru toaaate mesajele! Noi suntem bine, trecem prin valuri uriașe de emoții, bucurii și frici! Vă pupăm”, a trasmis Cristina pe Instagram.

Citește și:
Nicole Cherry face noi dezvăluiri despre sarcină: „Mă bucur foarte tare că trăiesc această perioadă'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people