Denis Roabeș a devenit tată pentru prima dată. Partenera solistului trupei The Motans, Bianca Spermezan, a născut o fetiță. Cei doi trăiesc de câțiva ani o poveste de dragoste și își păstrează relația departe de ochii publicului.
Bianca Spermezan a împărtășit pe rețelele de socializare o imagine adorabilă cu fetița lor îmbrăcată într-o rochie. Până acum, Denis Roabeș și partenera lui de viață nu au făcut declarații despre nașterea fiicei lor.
Denis Roabeș este rezervat când vine vorba despre viața lui personală și puține au fost ocaziile în care a vorbit despre relația lui. În podcast-ul „Vin de-o poveste', găzduit de Radu Țibulcă, solistul de la The Motans a povestit cum s-a cunoscut cu Bianca Spermezan. Cei doi s-au văzut la un concert de-al său, iar ulterior au avut parte de o întâlnire atipică, dar totuși romantică, după cum a declarat artistul.
„Bianca este insula mea! Ne-am cunoscut la un concert, ea a venit la un concert de-al meu pe care l-am susținut la Cluj. După care, ne-am cunoscut la un concert la Dej și de acolo a început totul, a fost cea mai romantică întâlnire. După concert am zis să mai stăm de vorbă. Și ne-am dus la o benzinărie pentru că era unica chestie deschisă. Erau la benzinăria aia niște sticluțe mici de vodkă și i-am zis: „Bianca, dacă accepți ca asta să fie prima noastră întâlnire, eu pot să te servesc cu niște sticluțe de vodkă.' Mi s-a părut atât de stupid și atât de romantic în același timp. Genul ăla de romantism care e adevărat. Țin minte că aveam și niște căni de ceai.'
Denis Roabeș a adăugat că nu a durat mult până când să-și dea seama de sentimentele pe care le are față de Bianca.
„Pentru noi, următorul an, așa era ca tradiție, când aveam vreo sărbătoare, Bianca cumpăra niște sticluțe de vodkă. Nu a durat mult până am înțeles că e ceva special. A fost o chestie super interesantă, am simțit în ea un lucru foarte important, parcă o cortină de siguranță. Uitându-mă în ochii ei, parcă mă simțeam liber să-i spun orice. Bine, nu de la prima întâlnire, după puțin timp. Am simțit că e ceva diferit acolo, nu se compară cu nimic din ce am avut până atunci', a completat Denis Roabeș în podcast-ul menționat anterior.
În luna iunie, Denis Roabeș și-a luat prin surprindere fanii cu anunțul că renunță la rolul de antrenor de la Vocea României. La momentul respectiv, artistul povestea că își dorește să își concentreze atenția pe noul album pe care intenționează să îl lanseze și pe turneul din această toamnă.
„Așadar, am câteva vești pentru voi. În toamnă îmi doresc să lansez un album nou și să pornesc într-un turneu The Motans, unul special, primul din ultimii 3 ani. Venim să ne vedem! După cum vă puteți imagina, e o muncă imensă care stă în spatele acestor provocări, una pe care am început-o deja de ceva vreme. Aceste lucruri au dus însă la o concluzie. Nu voi mai putea continua în rolul de antrenor la Vocea României. Vreau să mulțumesc pe această cale întregii echipe Vocea României, colegilor de scaun și oamenilor de acasă. A fost o experiență foarte frumoasă, din care am învățat incredibil de multe și am avut norocul să-mi fac prieteni noi. Totodată, profit de ocazie pentru a-mi cere iertare față de orice viitor concurent care s-a înscris la emisiune dorind să ajungă în echipa The Motans. Dar să știți că inboxul meu e mereu deschis. Ne vedem în fața scenei', a fost mesajul transmis de Denis Roabeș pe contul său de Instagram.
Citește și:
Hugh Jackman, primele apariții în public după ce a anunțat că divorțează. Alături de cine a fost surprins actorul
Foto: Instagram