Actrița Demi Moore a fost victima unei fraude financiare, după ce un bărbat a făcut mai multe cumpărături cu cardul vedetei.
Publicația americană E!News a aflat de plângerea penală, potrivit căreia un bărbat, David Matthew Read, a folosit cardul American Express al actriței pentru a achiziționa obiecte în valoare de 169,000 de dolari din unele magazine din Los Angeles, și câteva site-uri online. Camerele video l-au surprins pe suspect făcând shopping în câteva magazine, de exemplu Nordstrom și Saks Fifth Avenue.
De asemenea, în plângere scrie că David a admis că a obținut în mod ilegal cartea de credit a actriței și că a folosit-o fără autorizația ei, pentru a face cumpărături din aceste magazine.
E! News a încercat să ia legătura cu echipa lui Demi Moore pentru a obține un comentariu din partea actriței.
Raportul susține că după ce David a obținut cartea de credit, acesta a declarat-o pierdută și a cerut una nouă prin FedEx, pe care a ridicat-o el personal. Demi și asistenta ei personală susțin că nu au completat niciun formular sau cerere la momentul respectiv.
Demi este o actriță recunoscută la Hollywood pentru rolurile ei memorabile din filmele și serialele „Empire', „G.I Jane' și „Indecent Proposal'.
Deși Demi nu prea este activă pe social media, fanii mai pot vedea poze cu ea pe conturile de Instagram ale fetelor ei, Rumer, Scout și Tallulah Willis.
Actrița o să revină pe marile ecrane în curând. Dacă sunteți fani Demi Moore o puteți vedea în filmele „Love Sonia' și „Corporate Animals' care vor avea premierea în curând.
Text: Victoria Lupascu
Foto: Arhiva Revistei ELLE