Demi Moore, surprinsă în ipostaze romantice la French Open alături de noul iubit

Demi Moore și Daniel Humm au fost surprinși în ipostaze romantice la French Open.

Demi Moore a fost văzută duminică, la Roland Garros, în timp ce îl săruta pe noul ei iubit, Daniel Humm. Cei doi s-au îmbrățișat în tribune, urmărind meciul de simplu masculin dintre Rafael Nadal și Casper Ruud, care a avut loc pe Stade Roland Garros din Paris, Franța.


Demi Moore și Daniel Humm au mers împreună la French Open

Actrița din „Ghost' și proprietarul Eleven Madison Park au fost văzuți râzând, sărutându-se și îmbrățișându-se pe tot parcursul meciului. De asemenea, celor doi le-a ținut companie și un cățel, care stătea în brațele actriței. Într-o ținută lejeră, cu pălărie albă asortată, Demi s-a simțit complet în largul ei alături de proprietarul de restaurante.

sursa: Profimedia

sursa: profimedia

După meci, cei doi îndrăgostiți au ajuns la Palatul Versailles. Humm a postat mai multe fotografii pe contul său de Instagram, atât cu peisajele superbe, cât și cu umbra romantică a sa și a iubitei lui, ținându-se de mână.

Actrița și omul de afaceri au o relație din martie 2022, când au participat la show-ul Chloé, din cadrul Săptămânii de Modă de la Paris. Daniel Humm este unul dintre cei mai cunoscuți bucătari ai lumii, acesta deținând restaurantul Eleven Madison Park din New York, restaurantul Davies and Brook din Londra și fiind cel care a deschis restaurantele NoMad din New York și Los Angeles.

Vestea relației a apărut la o zi după anunțul că Bruce Willis renunță la actorie


Între timp, fostul soț al lui Demi, Bruce Willis, a anunțat în martie că face un pas înapoi din cariera de actor pe fondul diagnosticului său recent de afazie. Vestea că Demi Moore și Daniel Humm formează un cuplu a venit la doar o zi după ce fostul său soț, Bruce Willis a făcut anunțul. La scurt timp, actrița i-a transmis un mesaj special de ziua lui de naștere, în care i-a urat „La mulți ani' și i-a mulțumit pentru familia „mixtă' pe care o au.

Într-un comunicat comun, actuala soție a actorului și fosta parteneră, Demi Moore, au transmis că diagnosticul lui Bruce este o încercare grea pentru familie și au dorit să împărtășească acest lucru cu fanii.


„Pentru minunaţii fani ai lui Bruce, noi, ca familie a lui, vrem să anunţăm că mult iubitul nostru Bruce s-a confruntat cu anumite probleme de sănătate şi a fost diagnosticat recent cu afazie, care îi afectează capacităţile cognitive. Ca urmare a acestui fapt, Bruce se va retrage din cariera de actor, care a însemnat atât de mult pentru el', a anunţat familia starului american în comunicatul oficial.

„Aceasta este o perioadă cu adevărat dificilă pentru familia noastră şi apreciem iubirea, compasiunea şi sprijinul vostru neîntrerupte. Vom trece prin aceste lucruri împreună, ca o familie unită, şi am vrut să anunţăm fanilor aceste lucruri, deoarece ştim cât de mult înseamnă el pentru voi şi cât de mult însemnaţi voi pentru el', precizează acelaşi comunicat.

Citește și:
Mesajul surprinzător pe care Mădălina Ghenea l-a primit de la Maye Musk

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people