Celebra actriță Demi Moore a împlinit 58 de ani pe 11 noiembrie.
Celebra actriță Demi Moore a împlinit 58 de ani pe 11 noiembrie, iar aniversarea ei nu putea trece nesărbătorită de persoanele cele mai apropiate, precum fiicele ei, chiar și fostul soț, Bruce Willis.
Rumer Willis, fiica cea mare a actriței, a ales să împărtășească cu fanii care o urmăresc pe Instagram mai multe imagini de colecție cu ea și mama ei, înclusiv unele fotografii realizate în timpul filmărilor la celebra peliculă Striptease.
Puțini știu că Rumer Willis a jucat alături de Demi Moore în filmul Striptease, realizat în 1995, ea interpretând chiar rolul fiicei personajului lui Demi Moore.
„M A M A. La Mulți Ani. Sunt atât de recunoscătoare că am ocazia de a trăi această viață alături de tine”, a scris Rumer în descrierea postării în care a inclus imagini de colecție.
Demi Moore și-a sărbătorit ziua de naștere în Montana, pe platourile de filmare, în compania colegilor săi, Karim Saleh și Andrea Riseborough, alături de care joacă în pelicula Please Baby Please. „Aseară, la filmări. Primele mele felicitări de ziua mea, chiar la miezul nopții. Mulțumesc tuturor că mă faceți să mă simt atât de specială azi.”, a scris ea.
‘
Și fiica mijlocie a actriței, Scout Willis, a postat mai multe imagini cu mama ei, în unele fotografii fiind și tatăl ei, Bruce Willis. „Este o persoană reală care este vulnerabilă și curajoasă și care a fost mereu într-o călătorie a evoluției personale. Este ciudată, este sexy, este amuzantă, este regina descoperirilor celor mai ciudate lucruri de pe eBay și, din fericire, este mama mea”, a scris Scout.
Nici cea mai mică fată a lui Demi Moore nu putea lăsa ca aniversarea mamei ei să treacă neobservată. „Te iubesc și abia aștept să văd cât de devastator de sexy o să faci să arate vârsta de 58 de ani”.
Actorul Bruce Willis, în vârstă de 65 de ani, și actuala soție a acestuia, au postat pe Instagram Story o imagine cu ei citind cartea scrisă de Demi Moore, Inside Out, declarând: „Te adorăm!”
Foto: Instagram