Demi Lovato a postat pe social media pentru prima dată după supradoza de droguri care aproape i-a fost fatală

Și motivul este unul cu adevărat important!

Demi Lovato a postat pe social media pentru prima dată după supradoza de droguri care aproape i-a fost fatală

Demi Lovato a postat prima imagine pe contul ei de Instagram după supradoza de droguri din luna iulie, care aproape i-a fost fatală.

Dacă nu ai aflat încă, în aceste zile, în America se desfășoară alegerile preliminare și foarte multe vedete s-au folosit de platformele de socializare pentru a-și îndemna fanii să meargă să voteze.

Același lucru l-a făcut și Demi Lovato, lansând un apel câtre fanii ei și oferind un exemplu, ea postând o imagine din momentul în care a votat.

„Sunt foarte recunoscătoare că sunt acasă în momentul potrivit pentru a vota! Un vot poate face diferența, așa că asigurați-vă că vocea voastră este auzită! Acum mergeți și VOTAȚI”, a scris Demi Lovato la imaginea postată pe rețeaua de socializare.

Gestul ei a fost lăudat de fani, iar imaginea a strâns în 10 ore de la postare aproape 5,5 milioane de like-uri.

TMZ a fost prima publicație care a anunțat la finalul lunii iulie faptul că Demi Lovato, în vârstă de 25 de ani, a fost internată de urgență în spital pentru o presupusă supradoză de heroină, citând surse aparținând poliției locale. Cu toate acestea, la scurt timp, un apropiat al artistei a precizat că „supradoza nu a fost de heroină”. În spital, Demi Lovato a suferit și mai multe complicații minore, precum greață severă și febră.

În luna august, Demi Lovato a postat un mesaj emoționant pe Instagram, în care le-a mulțumit fanilor pentru mesajele de susținere, recunoscând că drumul spre recuperare este unul lung și dificil.

„Întotdeauna am fost sinceră cu privire la problemele mele cu dependența. Ce am învățat este că această boală nu este ceva care dispare sau se stinge în timp. Este ceva ce trebuie să depășesc și nu am reușit încă să fac acest lucru.

Vreau să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a păstrat în viață și sunt bine. Fanilor mei, sunt pentru totdeauna recunoscătoare pentru toată dragostea și susținerea pe care mi-ați arătat-o în ultima săptămână și cu mai mult timp înainte. Gândurile voastre pozitive și rugăciunile voastre m-au ajutat să navighez prin această perioadă dificilă.

Vreau să mulțumesc familiei mele, echipei mele și personalului de la Cedars-Sinai care au fost alături de mine întrega perioadă. Fără ei, nu aș fi scris această scrisoare către voi toți.

Acum am nevoie de timp ca să mă vindec și să mă concentrez pe drumul spre recuperare și dezintoxicare. Dragostea pe care mi-ați arătat-o nu o voi uita niciodată și aștept cu nerăbdare ziua în care o să pot spune că am ieșit învingătoare.

Voi continua să lupt.”

Demi Lovato a vorbit de-a lungul anilor despre problemele pe care le-a avut cu drogurile și abuzul de medicamente, însă recent a sărbătorit 6 ani de când nu mai consumase substanțe interzise. Cu toate acestea, în iunie, ea a lansat piesa „Sober”, iar unele dintre versuri indicau faptul că ar fi reînceput să folosească astfel de substanțe.

„Motivul pentru care am vorbit atât de deschis despre povestea mea este că știu că există oameni care au nevoie de ajutor și vreau să le transmit că este ok să ceară ajutorul”, a declarat artista în luna martie în cadrul unui concert. „Sănătatea mentală este ceva de care toți avem nevoie să vorbim. Să spunem tuturor că este ok să ai o problemă medicală relaționată cu sănătatea mentală și o problemă cu dependența”.

Citește și:
Mama lui Demi Lovato face prima declarație despre supradoza de droguri a fiicei sale

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people