Demi Lovato dezvăluie că a fost victima unor agresiuni sexuale

Demi Lovato susține, în documentarul ei recent, că a fost violată de bărbatul care i-a livrat drogurile care aproape au ucis-o acum trei ani.


Demi Lovato susține că a fost agresată sexual acum trei ani, de către dealer-ul care i-a livrat un cocktail de heroină și alte droguri care aproape i-au provocat moartea.


În seria documentară YouTube Dancing with the Devil, cântăreața de 28 de ani spune că a realizat cu adevărat ce se întâmplase abia atunci când, la spital, medicii au întrebat-o dacă întreținuse relații sexuale consensuale.

„Mi-am amintit de el întins deasupra mea, așa că am spus da,' a spus Lovato. „Abia la o lună după supradoza mea mi-am dat seama: Hei, nu erai în nicio stare de spirit pentru a lua o decizie consensuală. Acest tip de traumă nu dispare peste noapte.'


Lovato împlinise șase ani de sobrietate în aprilie 2018, când a recidivat aproape fatal. După cum subliniază în documentar, a apelat la droguri dure într-o noapte începută cu alcool. „Am plecat la cumpărături. În noaptea aceea am consumat droguri pe care nu le folosisem până atunci. Nu mai folosisem niciodată metamfetamină, am încercat metamfetamina. Am amestecat-o cu molly, cu cocs, buruieni, alcool, oxycontin. Și numai asta ar fi trebuit să mă omoare.'

Două săptămâni mai târziu, spune ea, a descoperit cocaina și heroina, iar asta a dus la o supradoză care i-a fost aproape fatală. Găsită goală și inconștientă de asistenta ei, Lovato a fost dusă la spital. A suferit trei accidente vasculare care au lăsat-o cu sechele cerebrale, printre care tulburări de vedere.

Lovato a recunoscut că, după acea supradoză, a recidivat prostește, sunând fix același dealer care ar fi abuzat-o, dar a spus că acum nu mai consumă decât cel mult iarbă și alcool.


„Am învățat că să închid ușa unor lucruri mă face să vreau s-o deschid și mai larg,' spune. „Știu că am terminat cu chestiile care pot să mă omoare, dar vreau să obțin niște alinare poate cu ceva gen iarbă, nu?'

Citește și:

Demi Lovato se simte queer și o spune

Foto: Arhiva ELLE

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din video