Delia și maternitatea: “Sunt prea tânără şi prea bătrână ca să am un copil”

Delia, alături de sora ei, Oana sunt protagonistele unui material din numărul de septembrie al revistei Unica. Cântăreața a fost întrebată, încă o dată, despre maternitate.

Când face Delia un copil? Este o întrebare care se află pe buzele tuturor, tot mai des în ultima vreme. Asta deși cântăreața are o viață profesională și personală împlinită – despre carieră stau dovadă zecile de single-uri care au ajuns în topuri, premiile numeroase pe care le-a câștigat și emisiunile TV asupra cărora și-a pus amprenta. Delia, în vârstă de 37 de ani, este una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi din țară, și este apreciată mai ales pentru autenticitatea de care dă dovadă cu fiecare ocazie. Ea ne-a obișnuit de-a lungul timpul cu un stil unic și nonconformist – și vestimentar, și muzical, dar și în ceea ce privește declarațiile ei publice. Mereu a fost sinceră și a răspuns așa cum a simțit tuturor întrebărilor care i s-au pus, oricât de incomode ar fi fost. Fie că a ales să glumească în acel moment sau să răspundă serios, Delia întotdeauna și-a asumat cine este, dar și stilul de viață pe care îl are, deși a fost virulent criticată și pentru asta. Să ne amintim numai cât de mult s-a vorbit despre piesa Dute-mă. 


Felul în care Delia vede maternitatea vine în contextual în care întrebarea „când faci un copil?' îi este tot mai des pusă de către presă, dar și de către apropiați. Delia se consideră și acum un copil, dar asta nu are de-a face cu decizia ei de a nu deveni momentan mamă.

Sora Deliei, Oana, în vârstă de 28 de ani, este mamă a doi copii, devenind pentru prima dată mamă la 27 de ani. Delia, în schimb, își dorește tot mai mult să își trăiască viața așa cum consideră ea de cuviință și nu vrea să se alinieze preconcepțiilor impuse de societate. Ea petrece tot mai mult timp alături de copii Oanei, vizitându-i extrem de des. „Pro ar fi că un copil îți dă un feeling bun, văd asta la Oana, mă bucur de nepoții mei și-mi plac foarte mult, dar lumea în care trăim nu-mi place atât de mult,' a declarat Delia pentru revista Unica.


Delia nu este adepta trend-urilor și nu o urmează pe sora ei (cel puțin în privința maternității). Delia nu refuză ideea de a deveni mamă într-o zi, însă ceea ce o împiedică, după propriile declarații, este chiar societatea și mediul nesigur în care trăim. „Mi s-ar părea că aduc o viață curată într-o lume care nu e așa. Cumva, aș crea încă o problemă Universului,' a mărturisit Delia.

Tot mai multe femei sunt blamate pentru faptul că nu aduc pe lume un copil, de parcă menirea lor ar fi doar asta, ignorându-se toate celelalte aspecteale vieților lor. Așa se face că Delia a ajuns să răspundă la această întrebare în mod involuntar, fie că este întrebată sau nu. O femeie nu ar trebui să fie definită de faptul dacă are un copil sau nu, ci să fie apreciată pentru cine este ea cu adevărat. Nesiguranța și problemele pe care le întâmpinăm la ora actuală o împiedică pe Delia să aducă pe lume un copil: „Dacă aș putea, aș lua cu lingurița doar partea frumoasă din viață și i-aș da-o copilului meu, dar știu că nu se poate.'


Delia se bucură de un real succes, fiind implicată în tot mai multe proiecte muzicale și de televiziune. Ea are o relație de opt ani cu de soțul ei, Răzvan Munteanu.

Citește și:
Delia va începe primul turneu național din carieră

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people