Delia și-a arătat solidaritatea față de comunitatea LGBT+ și cu ocazia referendumului din 2018. Acum, vedeta continuă în același ton, alăturându-se unei campanii importante cu ocazia lunii Pride.
Delia și-a arătat solidaritatea față de comunitatea LGBT+ încă din 2018, înaintea celebrului referendum prin intermediul căruia românii erau chemați să voteze schimbarea definiției familiei în Constituției, astfel încât să se asigure că persoanele aflate în relații cu persoane de același sex nu se vor putea căsători curând. La vremea aceea, cântăreața, care nu face de obicei declarații pe teme sensibile, a arătat fanilor săi de pe Instagram câteva Stories în care cânta „Boicot, boicot!”, un vers din cea mai recentă piesă a sa de atunci, dar totodată și un îndemn la a urma campania intensă a organizațiilor care apără drepturile comunității, pentru a boicota referendumul.
Dacă prima dată când Delia și-a arătat susținerea față de comunitatea LGBT+ aceasta a ales să o facă oarecum voalat, de data aceasta vedeta s-a implicat de-a dreptul într-o campanie inițiată de Asociația Accept cu ocazia lunii Pride. „Doar 19% dintre români spun că știu pe cineva din comunitatea LGBT. Cum putem schimba statistica asta? Știu că ți-este foarte greu să vorbești despre tine, mai ales când simți că ești judecat/judecată, și atunci îți ofer vocea mea. Pentru toți cei care vor să-și facă coming out-ul, dar nu se simt în siguranță, I am here.”, a spus aceasta pe Insta Stories.
Campania „Come Out With Me”, inițiată de Accept, îndeamnă persoanele care nu și-au făcut publică orientarea sexuală sau identitatea de gen de teama judecății celorlalți să își trimită poveștile, care vor fi citite în social media, sub anonimat, de o serie de persoane publice, vedete sau influenceri printre care se numără Delia, dar și sora ei, Oana, care a și participat cu o săptămână în urma la marșul Bucharest Pride, Giulia Anghelescu, Adrian Teleșpan, Ovidiu Mureșanu, Omid Ghannadi, Maria Zvîncă, Ana Morodan, Aluziva și mulți alții.
Delia și-a arătat susținerea pentru comunitate participând, deci, la campanie. „Trimite discursul tău de coming out pe [email protected] până duminică și nu uita să specifici în titlu ‘Pentru Delia’. Există spațiu safe pentru fiecare poveste, mai ales pentru poveștile de iubire.”, a mai spus aceasta.
Ulterior, Delia a repostat și un fragment din comunicatul Asociației Psihologilor din România, care a avut recent un punct de vedere asumat oficial în sprijinul educației sexuale, în care s-au regăsit și precizări importante despre două teme intens dezbătute în spațiul public de la noi, unde circulă deseori informații eronate pe aceste subiecte: atracția față de persoane de același sex și auto-stimularea (masturbarea): „Atracția sexuală față de persoane de același sex nu reprezintă o boală sau o tulburare mintală. O tulburare mintală, prin definiție, constă într-o serie de modificări care produc în sine suferință ori afectarea funcționării în viața de zi cu zi.”, a fost citatul postat de Delia.
Foto: arhiva ELLE