Andreea Antonescu a luat pe toată lumea prin surprindere cu anunțul că este însărcinată pentru a doua oară, artista dezvăluind pe rețelele de socializare o imagine inedită în care i se poate observa cu ușurință burtica de gravidă.
La câteva zile de la mare anunț, artista a surprins cu declarații despre viitorul ei profesional, fiind evident faptul că vrea să se concentreze pe starea ei de sănătate, pentru a avea o sarcină fără probleme.
Spre deosebire de alte colege de breaslă, precum Vlăduța Lupău sau Laura Cosoi (ambele devenind mame în ultimele luni), Andreea Antonescu a anunțat că va renunța la a mai susține concerte, atât solo, cât și împreună cu Andreea Bălan.
„Da, este adevărat, nu voi mai merge la concerte', a declarat Andreea Antonescu pentru playtech.ro.
O sursă a declarat pentru aceeași publicație că artista a aflat că este însărcinată după terminarea filmărilor la America Express.
„Pentru Andreea a fost o surpriză să afle că e însărcinată, mai ales că în timpul show-ului nu a avut niciun fel de simptome sau grețuri, în condițiile în care acolo a fost nevoită să trăiască în sălbăticie, iar mâncarea nu era una tocmai ok', a declarat sursa pentru playtech.ro.
Mesajul transmis de Andreea Antonescu, însărcinată cu al doilea copil
„A doua minune din viața mea!😍🥰Dragii mei, de ceva timp trăiesc o frumoasă poveste alături de @victor.vrinceanu1988.
Astăzi vreau să împart cu voi această bucurie din viețile noastre!
Vă mulțumesc pentru toată susținerea pe care mi-ați oferit-o de-a lungul timpului și tocmai de aceea am ales să aflați direct de la mine prin intermediul paginilor personale de social media!
Vă pup, vă iubesc și apreciez în avans toate mesajele și gândurile frumoase!', a scris Andreea Antonescu în descrierea fotografiei.
Cântăreața a dezvăluit și cine este tatăl copilului ei. Este vorba despre jurnalistul Victor Vrînceanu, în prezent realizator de emisiuni sportive la ProSport, cu care fosta membră a trupei Andre are o relație de aproximativ opt luni de zile.
Andreea Antonescu mai are o fiică, pe nume Sienna, în vârstă de 12 ani, din căsătoria eșuată cu omul de afaceri Traian Spak, de care s-a despărțit în 2019.
Andreea Antonescu, declarații despre participarea la „America Express„
Andreea Antonescu a trecut prin cea mai interesantă experiență alături de buna ei prietenă Andreea Bălan. Cele două au format echipă și au pornit pe Drumul Aurului în „America Express', unde au avut parte de provocări inedite și situații foarte dificile.
Întoarsă acasă, vedeta a oferit primele declarații despre participarea sa în emisiunea de la Antena 1 și cum a făcut față provocării. După ce a fost plecată de lângă cei dragi timp de câteva luni, artista s-a bucurat din plin de distracție alături de prieteni, la festivalul de muzică din Cluj, Untold. Cântăreața a oferit și un interviu pentru Cancan în care a făcut primele declarații despre participarea la „America Express'.
Andreea Antonescu a spus că cel mai greu i-a fost faptul că a fost departe de casă și de cei dragi. Vedeta a spus că dorul de familie a fost limita ei și nu ar mai pleca pentru o perioadă atât de îndelungată. Ba mai mult, concurenta a spus că nu își dorește să rateze cele mai importante momente alături de cei dragi.
„Cel mai dor mi-a fost de oamenii dragi mie, de oamenii apropiați. Încă o dată mi-am dat seama că singura limită pe care o am în viața asta sunt oamenii dragi. Și atunci, e o limită pe care nici nu vreau să o depășesc vreodată. Pentru că mi-am promis că o să fie ultima oară când plec pentru o perioadă atât de lungă, fiindcă e cel mai important, zic eu. Cele mai importante sunt momentele pe care le petreci alături de oamenii dragi din viața ta!„, a spus artista pentru sursa citată.
Citește și:
Andreea Marin, dezvăluiri inedite despre relația cu partenerul ei, cu 10 ani mai tânăr
FOTO: Instagram