Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors din vacanța petrecută în Canada și, după primul loc eveniment oficial, cei doi au făcut un anunț care a șocat întreaga lume.
Ducele și Ducesa de Sussex au anunțat pe Instagram că se vor îndepărta de familia regală, urmând să călătorească mai des în Statele Unite.
„După multe luni de reflecţie şi discuţii, am ales să facem o tranziţie anul acesta prin configurarea unui nou rol progresiv în instituţie. Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri ‘seniori ai Familiei Regale şi să muncim pentru a deveni independenţi financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea Sa Regina. Datorită sprijinului vostru, mai ales din ultimii ani, ne simțim pregătiți să facem această schimbare. Plănuim să existe un echilibru între timpul petrecut în Regatul Unit și în America de Nord, continuăm să onorăm datoria pe care o avem față de Regină, Comunitatea Națiunilor și patronajele noastre. Acest echilibru geografic ne va permite să ne creştem fiul cu respect faţă de tradiţia regală în care s-a născut, dar va oferi familiei spaţiul pentru a se concentra pe viitorul capitol, inclusiv lansarea noii noastre entităţi caritabile. Suntem nerăbdători să vă împărtășim toate detaliile acestui nou pas, pe măsură ce vom continua colaboarea cu Majestatea Sa Regina, Prințul de Wales și Ducele de Cambridge și toate entitățile relevante. Până atunci, vă rugăm să acceptați mulțumirile noastre pentru sprijinul pe care l-ați arătat', a fost mesajul Ducelui și Ducesei de Sussex.
Decizia i-a surprins pe fanii familiei regale, însă având în vedere zvonurile apărute în ultimul an despre un conflict între Ducele de Sussex și Ducele de Cambridge, separarea de familia regală nu a fost complet neprevăzută.
Citește și:
Adevăratul motiv pentru care Meghan Markle și Prințul Harry au fost refuzați de către un restaurant din Canada
Foto: Arhiva Revistei ELLE