Katie Holmes este foarte preocupată și protectoare față de fiica ei adolescentă, Suri, care a crescut cu paparazzi care îi urmăresc fiecare mișcare. Actrița a oferit recent detalii despre tânăra de 16 ani, pe care dorește să o țină departe de pericole, iar faptul că a fost urmărită încă de mică de paparazzi nu este în beneficiul ei.
Katie Holmes, despre siguranța fiicei sale
Actrița, care rareori vorbește despre fiica ei în vârstă de 16 ani în interviuri, a adăugat că este „recunoscătoare' că este mama lui Suri, fiind o persoană incredibilă. Dorința fanilor de a afla mai multe despre actuala adolescentă a crescut vertiginos atunci când mariajul dintre Tom Cruise și Katie Holmes s-a destrămat în 2011.
„Ceea ce a fost foarte important pentru mine cu fiica mea, pentru că a fost atât de vizibilă la o vârstă fragedă, este că îmi place foarte mult să o protejez. Este o persoană incredibilă', a declarat Katie Holmes pentru Glamour.
Cruise, în vârstă de 60 de ani, a început să se distanțeze de fiica sa după divorțul cuplului, iar relația lor nu și-a revenit nici până în ziua de azi. O sursă a declarat pentru Page Six, în martie, că starul nu și-a mai văzut fiica de foarte mult timp și nu mai face parte din viața ei.
În timpul unei depoziții pentru procesul de defăimare intentat în 2012 împotriva Bauer Media, care a fost ulterior soluționat, actorul din Top Gun a recunoscut că relația sa cu Biserica Scientologică a jucat un rol important în motivul pentru care s-a distanțat de viața copilului său. Când Tom Cruise a fost întrebat dacă Holmes a pus capăt relației lor „în parte pentru a o proteja pe Suri de scientologie', el a răspuns la vremea respectivă: „Aceasta a fost una dintre afirmații, da'. Ulterior s-a aflat că actorul nu și-a văzut fiica timp de trei luni după ce el și Holmes s-au despărțit.
Fiica actriței, implicată în proiecte profesionale
Katie Holmes, despre care se spune că s-a despărțit de Bobby Wooten III în decembrie 2022, a împărtășit, de asemenea, în noul interviu, că „întotdeauna' îi cere lui Suri să contribuie cu ceva la filmele sale, menționând că adolescenta a făcut un cover la piesa Blue Moon a trupei The Marcel și a fost folosit în filmul actriței, Alone Together.
Suri cântă, de asemenea, în viitorul debut regizoral al lui Holmes, Rare Objects, o adaptare a romanului cu același nume al lui Kathleen Tessaro. Filmul, care urmărește o tânără care încearcă să își recupereze viața în New York în urma unui trecut traumatic, a inclus o scenă de agresiune sexuală pe care noul regizor a descris-o ca fiind „dificil de filmat'.
„Pentru mine, din nefericire, agresiunea sexuală este un secret bine înțeles în rândul femeilor, așa că nu trebuie să împărtășim prea multe ca să știm despre ce vorbim', a declarat Holmes în interviu, adăugând că „toată lumea a fost destul de zguduită' după filmarea scenei.
Citește și:
Millie Bobby Brown și Jake Bongiovi s-au logodit. Anunțul făcut de actrița din Stranger Things
Foto: Arhiva ELLE